Remus Pricopie, ministrul Educației în GUVERNUL PONTA II, a fost consilierul Ecaterinei Andronescu
Remus Pricopie, ministru al Educației în Guvernul Ponta II, este rector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și a fost consilierul fostului ministru Ecaterina Andronescu.
Pricopie a fost ales în februarie rector al SNSPA în locul lui Paul Dobrescu, dar lucrează la universitate din 1998, unde a fost pe rând profesor și decan la Facultatea de Comunicare și Relații Publice.
Este licențiat la Universitatea București în fizică și chimie. Potrivit CV-ului, Remus Pricopie și-a obținut titlul de doctor în științe politice în 2005, la SNSPA.
Din 2009, Remus Pricopie este șeful Comisiei Fulbright în România. Rectorul SNSPA a lucrat o bună perioadă de timp la Ministerul Educației (1996 – 2003), unde a fost, pe rând, expert pentru învățămantul superior, secretar de stat, purtător de cuvânt și consilier al ministrului Educației.
Citește și Mircea Dușa, ministrul Apărării în GUVERNUL PONTA II, singurul parlamentar USL din Harghita