Reprezentant TUI: România este o pată neagră pentru turiștii germani, iar imaginea suferă masiv
România este o pată neagră pentru turiștii germani și are o imagine care suferă masiv, iar acesta este unul dintre motivele pentru care TUI aduce anual pe litoralul românesc sub 1.000 de turiști, iar în Bulgaria 250.000, a declarat joi Dragoș Anastasiu, reprezentantul TUI în România.
„Turiștii germani fie nu văd România, nu știu absolut nimic despre România, este o gaură, o pată neagră. N-au auzit nimic, nici de bine, nici de rău. Sunt însă destul de mulți care asociază România cu lucrurile care s-au întâmplat în ultimii 20 de ani, începând de la omorârea unui președinte în ziua de Crăciun, mineriade, val de azilanți și tot felul de furăcioși la bănci…”, a spus Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, care reprezintă din toamna anului 2010 interesele concernului TUI în România.
El crede că turiștii care vin în România sunt încântați, pentru că așteptările lor sunt minime.
„Realitatea noastră, așa cum este ea, fără autostrăzi, fără spații verzi, cu câini vagabonzi și așa mai departe, oricum este mai bună decât percepția”, a afirmat Anastasiu.
Acesta a adăugat că imaginea României în străinătate „suferă masiv”, dar știe că lucrurile sunt pregătite la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului pentru ca proiectele de promovare să înceapă în 2013, spre mijlocul anului, și să fie la „turație maximă” în 2014.
„Măsurile luate pe partea de promovare, la nivel local, nu le știu. Știu că au fost fondurile europene absorbite la nivel de principiu, adică se pot lua banii, știu că proiectul de promovare a României este făcut și știu că acest lucru va demara în următoarele luni”, a spus el.
Întrebat dacă statul a sprijinit turismul în acest an, reprezentantul TUI a afirmat: „Anul ăsta nu s-a simțit aproape nimic”.
Potrivit șefului Eurolines, România a dispărut din această toamnă din cataloagele TUI pentru că germanii au redus cu 30% volumul ofertelor tipărite.
Anastasiu nu a putut răspunde ce țări au mai dispărut din cataloagele TUI în afara României, dar a afirmat că Bulgaria a fost păstrată.
„Toată lumea se gândește cum să scadă cheltuielile din punct de vedere al hârtiei, transportului și așa mai departe. În momentul în care scazi cu 30% partea tipărită, prima întrebare este ce elimini de acolo, și elimini locurile unde ai vânzări mai mici. De vină pentru acestă situație suntem noi toți. Noi mergem la vot, noi decidem ce se întâmplă cu noi înșine, noi suntem aceia care determină ceea ce se întâmplă în această țară. Ca să ai un produs turistic trebuie să ai în primul rând servicii, evident, infrastructură, și să ai un nume”, a mai spus șeful Eurolines.