Reprezentanții elevilor constănțeni acuză: Elevii sunt obligați să participe la Ziua orașului Constanța
Într-un comunicat de presă, Asociația Elevilor din Constanța (AEC) susține că a obținut informații potrivit cărora Inspectoratul Școlar Județean Constanța a trimis o adresă circulară către unitățile de învățământ din județ, prin care le-a solicitat să aducă elevi la o paradă ce va fi organizată, marți după-amiază, cu ocazia Zilei orașului Constanța.
„Deși există școli care au oferit opțiunea elevilor de a participa, fără nicio imperativitate, reprezentanților asociației le-a fost reclamat că în licee precum Liceul Tehnic Pontica sau Colegiul Național Mircea cel Bătrân elevii ar fi fost anunțați că vor participa la paradă, fără a putea alege acest lucru”, acuză reprezentanții AEC în comunicatul de presă.
Ei consideră aceste întâmplări ca fiind similare cu cele de anul trecut, atunci când „ordine de la centru” au scos sute de elevi și studenți în stradă pentru a defila într-o astfel de paradă, pe care o compară cu cele organizate „în țări precum Coreea de Nord, țări comuniste unde liberul arbitru este un mit”.
„Urmărind programele de acest gen, ne întrebăm ferm: Are nevoie orașul nostru de festivisme sau de o mai mare atenție asupra felului în care e gestionat? Solicităm ferm primarului Constanței, Decebal Făgădău, să dovedească interes real față de oraș, investind în educația de la nivel local, deoarece acesta e singurul mod prin care cetățenii pot ajunge să iubească orașul, așa cum edilul îndeamnă. De asemenea, somăm Inspectoratul Școlar Județean Constanța să se dezică de astfel de evenimente și să nu promoveze atitudini demne de regimurile totalitare”, arată Asociația Elevilor din Constanța.
Primăria Constanța organizează, marți, o serie de evenimente cu ocazia Zilei Orașului, între care este prevăzută și o paradă la care este anunțată participarea a 2.000 de persoane: sportivi, olimpici, militari, jandarmi călare, studenți, elevi, cadre didactice, artiști, înalte fețe bisericești, reprezentanți ai etniilor dobrogene și oficialități. Aceasta ar urma să aibă loc de la ora 17.00, pe traseul Sala Sporturilor – Bulevardul Tomis – Piața Ovidiu.