Reprezentanții școlii din Filiași unde un elev a murit în urma unui conflict cu alt elev spun că totul a început din joacă
Reprezentanții Școlii generale din Filiași unde un elev de 14 ani a murit după ce a fost împins de un coleg susțin că totul s-a petrecut în mai puțin de cinci minute și că a pornit de la o joacă între copii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
UPDATE 14.00 Decesul elevului a fost urmare a unui stop cardio-respirator, provocat de o lovitură în zona toraco-abdominală, potrivit legiștilor care au făcut necropsia.
Medicul legist care a făcut necropsia afirmă că băiatul a murit în urma unui stop-cardiorespirator, provocat de o lovitură în zona toraco-abdominală.
Conform sursei citate, cel mai probabil copilul ar fi primit doi pumni în abdomen.
Legiștii mai spun că băiatul avea escoriații și la membre, dar și la cap, însă acestea nu au legătură cu decesul.
Directorul Școlii generale din Filiași, Alin Mondescu, susține că incidentul a avut loc imediat după ce profesoara de religie a ieșit din clasă, iar unul dintre băieți l-ar fi luat pe celălalt de gât, în joacă. Acesta din urmă l-a împins, iar copilul a căzut și s-a lovit cu capul de ușa unui fișet.
Potrivit sursei citate, în mai puțin de un minut au ajuns profesorii, care au sunat la 112.
Pe culoarele școlii sunt instalate camere de luat vederi, însă astfel de dispozitive nu există și în clase, astfel că există imagini doar cu ceea ce s-a întâmplat după incident, când toți au ieșit din clasă.
Citește și ELEV MORT în urma unei bătăi în școală
Alin Modescu a mai spus că cei doi elevi implicați în incident nu au creat niciodată probleme, nu aveau absențe, iar în ceea ce privește situația școlară nivelul acestora este mediu.
Reprezentanții unității de învățământ au mai spus că în școală s-a constituit o comisie care face verificări și că deocamdată nu pot fi luate măsuri, fiind așteptată finalizarea anchetei Parchetului.
Miercuri, cursurile la Școala generală din Filiași se desfășoară normal, inclusiv în clasa unde s-a produs incidentul.
Un elev în vârstă de 14 ani de la o școală din Filiași a murit la spital, marți seară, după ce s-a bătut în clasă cu un coleg.
Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc marți după-amiază, în jurul orei 16.00, la școala generală din Filiași, la sfârșitul orei de religie.
Conform surselor citate, după ce profesoara a ieșit din clasă doi copii, ambii în vârstă de 14 ani, elevi în calasa a VII-a, au început să se certe, s-au împins, iar unul dintre ei s-a lovit cu capul de ușa unui dulap și s-a prăbușit în stare de inconștiență. Elevii care au asistat la incident au alertat cadrele didactice, care au sunat la 112.
Copilul a fost dus cu o ambulanță la spitalul din localitate, însă nu a putut fi salvat.
În acest caz Parchetul Tribunalului Dolj a deschis un dosar penal pentru lovituri cauzatoare de moarte, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Dolj, Magda Bădescu.
Conform acesteia, marți noapte procurorii au făcut cercetări la fața locului și au audiat elevi care au asistat la incident, precum și pe profesoara de fizică, aceasta fiind de serviciu pe școală la momentul producerii incidentului.
În cursul zilei de miercuri, elevul de 14 ani va fi supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ.
Elevul ar putea să nu răspundă penal întrucât, potrivit Codului penal, nu constituie infracțiune fapta săvârșită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condițiile legale pentru a răspunde penal. Astfel, potrivit Codului penal, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, iar dacă are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernamânt.
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Mihaela Moțățăianu, a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX că nu se poate pronunța asupra vinovăției cadrelor didactice până la finalizarea anchetei penale a Parchetului.
Potrivit acesteia, în cursul acestei zile este așteptat rezultatul necropsiei.
În iunie 2011, un elev de 12 ani din Craiova a ajuns în stare gravă la spital după ce s-ar fi lovit în timpul unei ore la care elevii fuseseră lăsați nesupravegheați de profesor.
Tatăl elevului spunea că fiul său, alături de alți colegi, a început să se joace în timpul orei de Biologie, profesoara lăsându-i nesupravegheați pe elevi pentru a participa la o ședință convocată de conducerea unității de învățământ.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dolj susținea însă că incidentul a avut loc într-o pauză.
Elevul a fost atunci operat, diagnosticul de urgență, care i s-a pus în momentul prezentării la Unitatea de Primiri Urgență, fiind de traumatism abdominal acut închis.
Un alt incident a avut loc în 7 octombrie 2010, când doi elevi de 17 ani de la Liceul „Tudor Arghezi” din Craiova au fost atacați cu cuțitul de către un tânăr de 19 ani, pe o stradă din apropierea unității de învățământ. În urma atacului, unul dintre elevi a murit, iar celălalt adolescent a fost rănit.
Medicii legiști au stabilit că adolescentul a fost înjunghiat cu două lovituri de cuțit în zona toracică, în inimă, care au provocat hemoragie internă, băiatul intrând în stop cardio-respirator.
În aprilie 2011, tânărul a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova la 21 de ani și opt luni de închisoare, fiindu-i suplimentată cu cinci ani pedeapsa stabilită de Tribunalul Dolj.