Reprezentantul special al UE în Kosovo își începe mandatul

Publicat: 15 02. 2012, 11:57
Actualizat: 28 07. 2012, 17:43
Olandezul Pieter Feith, care va prelua conducerea Biroului civil internațional al Uniunii Europene, ce urmează să coordoneze independența Kosovo, a anunțat azi că și-a început mandatul de Reprezentant special al UE în acest teritoriu, relatează AFP.

Parlamentul de la Priștina, reunit duminică în sesiune extraordinară, a proclamat independența Kosovo, în pofida opoziției Serbiei și a aliatului său Rusia.

Statele europene sunt pe punctul de a trimite 1.900 de polițiști și juriști, în cadrul acestei misiuni în Kosovo, a cărui independență a fost recunoscută luni de majoritatea țărilor UE (printre care Franța și Marea Britanie), precum și de Statele Unite.