Reprezintă un PRIVILEGIU, nu un drept! După ce a fost VANDALIZATĂ de mai multe ori, steaua lui Trump de la Hollywood ar putea să dispară definitiv
Oficialii primăriei au votat măsura extremă la câteva săptămâni după ce steaua lui Donald Trump, amplasată pe bulevardul vedetelor în 2007, a fost vandalizată cu un târnăcop. Obiectivul turistic a fost distrus în repetate rânduri, după ce Trump a devenit președintele SUA și aceste incidente au determinat autoritățile să se gândească la varianta eliminării permanente a stelei de pe Walk of Fame.
De vină pentru vandalizări ar fi retorica dură a lui Trump, scrie huffingtonpost.com. Steaua lui Trump nu este în West Hollywood, care nu are putere să o înlăture propriu-zis, dar decizia solicită municipalității din Los Angeles și Camerei de Comerț din Hollywood să ia măsuri.
„O stea pe Walk of Fame reprezintă un privilegiu, nu un drept. Nu este corect”, a declarat John D”Amico, primarul pro tempore (actual reprezentant legal) din West Hollywood, care a anunțat decizia. „Nu ai dreptul la o stea pe Hollywood Boulevard doar pentru că ești celebru”.
La întâlnire au participat atât cei care vor să înlăture steaua lui Trump, cât și cei care se opun măsurii. „Lăsați steaua în pace”, a declarat un cetățean din West Hollywood. „A câștigat-o corect, o merita la momentul respectiv. Cei care îl urăsc pe Trump vor să distrugă tot ce ține de el. Gestul persoanei care s-a dus acolo și a distrus steaua este dezgustător și total nepoliticos„.
Steaua a fost distrusă la sfârșitul lunii iulie de Austin Mikel Clay, în vârstă de 24 de ani, care s-a predat imediat poliției. Acesta a fost acuzat de vandalism, dar a vorbit deschis despre motivația din spatele acțiunii sale.
„Cred că trebuie să luăm atitudine în fața celor despre care credem că sunt corupți„, a declarat Clay. „Cred că HCC (Camera de Comerț a Hollywood-ului) poate lua măsuri împotriva lui Trump, prin înlăturarea stelei sale”.
Propunerea controversată a fost aprobată chiar și de celebrități, precum Mark Hamill, cunoscutul actor din „Războiul Stelelor”.
„Cum ar fi să o înlocuim cu o stea câștigată pe merit?„, a scris Hamill pe Twitter. El a sugerat că steaua ar putea merge la regretata actriță Carrie Fisher, colega sa din „Războiul Stelelor”.
Camera de Comerț a precizat în trecut că nu va elimina nicio stea de pe bulevardul Hollywood. „După ce o stea a fost adăugată pe bulevard, devine un element istoric pe Hollywood Walk of Fame”, a declarat Leon Gubler, președintele grupului, pentru The Hollywood Reporter, după sugestiile privind eliminarea stelei lui Bill Cosby, acuzat de abuzuri sexuale. „Din cauza acestui fapt, nu am înlăturat niciodată o stea de pe bulevard”.
foto: captură YouTube.com