RESTRICȚII LA EXPORT. Germania a interzis exportul materialelor medicale de protecţie

Publicat: 04 03. 2020, 22:26
Coronavirus

Germania a interzis miercuri exportul de materiale medicale de protecţie, în special măşti sanitare, din cauza epidemiei cu noul coronavirus care a provocat până în prezent 240 de îmbolnăviri în această ţară, informează AFP.

„A fost publicat astăzi un decret care interzice exportul de materiale medicale de protecţie (măşti, mănuşi, combinezoane etc.)”, precizează într-un comunicat comun ministerele sănătăţii şi de interne, informează stiripesurse.ro

Excepţii sunt posibile numai „în anumite condiţii”, în special pentru ajutor umanitar, a mai anunţat celula de criză creată de cele două ministere, subliniind că „aprovizionarea cu materiale medicale de protecţie este o urgenţă deosebită”.

Conform ultimului bilanţ, 240 de cazuri de infectare cu coronavirusul COVID-19 au fost confirmate în Germania, în 15 din cele 16 landuri ale ţării. Mai mult de jumătate din cazuri sunt în Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat land german, unde Ministerul Sănătăţii a anunţat achiziţia unui număr de un milion de măşti de protecţie pentru personalul medical.

Târgul industrial de la Hanovra, unde erau aşteptaţi circa 5.000 de expozanţi şi 200.000 de vizitatori, a fost amânat de pe 20 aprilie pentru 13 iulie.

În Franţa, preşedintele Emmanuel Macron a decis marţi rechiziţionarea producţiei şi stocului de astfel de măşti, pentru a le putea distribui personalului medical şi persoanelor infectate cu noul coronavirus.