RESTRICȚII. Marcel Vela, avertisment despre 1 Mai: Dacă întindem chefurile s-ar putea ca din 15 mai să nu mai avem atâtea măsuri relaxate!
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a susținut că autoritățile lucrează la mai multe scenarii privind măsurile care vor fi relaxate total sau parțial începând cu 15 mai, însă a precizat că varianța finală depinde de cum vor fi respectate restricțiile în următoarea perioadă, cu precădere de 1 Mai.
„Dacă facem grătare, întindem chefurile, s-ar putea ca din 15 mai să nu avem atâtea măsuri relaxate”
„Dacă vom respecta toate condițiile, vom implementa un scenariu benefic. Dacă de 1 mai, weekendul viitor, lumea se relaxează, dacă pe 15 mai se vor înregistra creșteri de cazuri, nu vor fi scenarii care vor fi discutate într-o variantă optimistă. (…) Lucrăm la mai multe variante, gândim măsuri care se relaxează partial sau total. (..)
Dacă avem un comportament corect s-ar putea din 15 mai să avem mai multe măsuri relaxate, dacă facem grătare, întindem chefurile, s-ar putea ca din 15 mai să nu avem atâtea măsuri relaxate ”, a declarat Marcel Vela în cursul zilei de miercuri la Digi 24.
Ministrul de Interne a precizat că numărul de angajați ai MAI în zona operativă a fost suplimentat.
De asemenea, Marcel Vela a mai spus că românii au respectat măsurile impuse de autorități în perioada Sărbătorilor Pascale.
„Din datele noastre, nu există o explozie de cazuri și un număr să intre în zona de alarmare. Suntem pe o pantă lină descrescătoare”, a spus el.
Poliția Capitalei, despre ziua de 1 Mai: Accesul este restricționat în zonele de picnic
Poliția Capitalei i-a avertizat miercuri pe români că de data aceasta de 1 Mai trebuie să facă grătarul acasă, în familie, și că „nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială” sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare.
Reprezentanții Poliției au reamintit că amenzile pentru nerespectarea ordonanțelor sunt cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei.