Prima pagină » Știri » Restricții pe Calea Victoriei din Capitală pentru un ceremonial organizat de Ziua Drapelului

Restricții pe Calea Victoriei din Capitală pentru un ceremonial organizat de Ziua Drapelului

Restricții pe Calea Victoriei din Capitală pentru un ceremonial organizat de Ziua Drapelului
ZIUA DRAPELULUI. RESTRICȚII pe Calea Victoriei pentru ceremonial. Anunțul Brigăzii Rutiere a Capitalei

Mesajul lui Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, marți, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Național, afirmând că „Tricolorul ne unește și este mândria noastră, alături de celelalte simboluri naționale, Stema națională și Imnul național”.

„Sărbătorim Ziua Drapelului Național, proclamată cu două decenii în urmă, ca recunoaștere a încărcăturii emoționale pe care acest simbol al identității și unității naționale o are pentru toți românii. (…) Tricolorul ne unește și este mândria noastră, alături de celelalte simboluri naționale, Stema națională și Imnul național. În anul celebrării Centenarului, vă îndemn, dragi români, să cinstim cum se cuvine tot ceea ce ne reprezintă ca națiune și să ne învățăm copiii să prețuiască în aceeași măsură valorile care au fost motorul României moderne!La mulți ani, românilor, României și Tricolorului”, arată Viorica Dăncilă în mesajul său.

Ea mai arată că tricolorul reprezintă toate momentele importante ale românilor.

„Tricolorul ne reprezintă în toate momentele importante ale istoriei și ale succeselor noastre ca națiune, a fost martor al formării poporului român și al faptelor de arme ale înaintașilor noștri, iar astăzi îi însoțește la toate evenimentele importante pe toți cei care simt românește”, se mai arată în mesajul premierului.

Mesajul lui Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, marți, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Național, arătând că drapelul i-a adus laolaltă pe români în toate momentele majore ale devenirii naționale.

„Celebrăm, de «Ziua Drapelului Național», unul dintre cele mai puternice simboluri ale statalității, independenței, suveranității și unității naționale. Consacrat de Revoluția de la 1848, drapelul i-a adus laolaltă pe români în toate momentele majore ale devenirii naționale. Unirea Principatelor Române din anul 1859, declararea și cucerirea independenței de stat în 1877, Primul Război Mondial, cele trei momente ale Marii Uniri de la 1918, Al Doilea Război Mondial, Revoluția din 1989, precum și aderarea țării noastre la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și la Uniunea Europeană, toate aceste etape ale evoluției României au stat sub semnul tricolorului. Pe faldurile sale stau înscrise valorile pe care este fundamentată națiunea română – Libertate, Dreptate și Frăție – și care insuflă sentimentul identității naționale și mândria de a aparține acestui popor”, a transmis Klaus Iohannis.

El mai arată că pentru statul român modern, racordat la valorile europene și euroatlantice, tricolorul are valențe la fel de puternice și în prezent.

„Românii se înclină cu respect ori de câte ori drapelul este arborat la sediul instituțiilor publice, la competiții sportive sau în teatrele de operații în care participă armata noastră. În Anul Centenarului, încărcătura spirituală profundă a tricolorului ne inspiră și ne determină să ne unim eforturile, animați de o autentică dragoste de patrie, pentru a construi o Românie puternică și democratică. La mulți ani României și Tricolorului său!”, mai adaugă șeful statului.

Potrivit Administrației Prezidențiale, Cu această ocazie Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile Tricolorului.

Astfel, între 09:00 – 11:00, se va restricționa traficul rutier pe Calea Victoriei, între bd. Ion Câmpineanu și bd. Regina Elisabeta, precum și pe str. Constantin Mille, între orele 06.00 – 11.00.

Pe durata intonării Imnului de Stat, circulația rutieră va fi oprită și pe bd. Regina Elisabeta, între Piața Universității și str. Ion Brezoianu.

Citește și