REȚEAUA BANCHERILOR: Zece persoane au fost arestate preventiv în Călărași

REȚEAUA BANCHERILOR: Zece persoane au fost arestate preventiv în Călărași
Publicat: 03/11/2012, 12:32
Actualizat: 27/03/2019, 15:05

Astfel, magistrații Tribunalului Călărași au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Adrian Ruse, Dorel Cristescu, George Radu, Florian Răsuceanu, Niculina Tănase, Victor Fotache, Adrian Botev, Ionel Matei, Florian Lazăr și Nicolae Moga, aceștia fiind acuzați că ar fi beneficiat de credite bancare cu acte false ca persoane fizice sau juridice.

La ora transmiterii acestei știri, cei zece au fost introduși în arestul Politței judetene Călărași.

Potrivit judecătorilor călărășeni, decizia instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București de către avocații celor zece arestați preventiv.

Învinuiții din dosarul fraudelor bancare sunt acuzați că ar fi obținut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanțarea unor proiecte de achiziții utilaje, prin intermediul unor societăți comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Activitatea infracțională a fost sprijinită, au arătat procurorii, de către învinuiții Aurel Șaramet, având calitatea de director al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreședinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuț Roșu și Andrei Atanasiu, angajați în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, și Florian Dragoș Diaconescu.

„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București și Biroul Teritorial Călărași, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București au procedat la destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălarea banilor. În acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un număr de 50 de percheziții domiciliare la locuințele învinuiților precum si la sediile unor societăți comerciale din municipiul București și județele Ilfov, Călărași și Giurgiu”, se arăta într-un comunicat de miercuri al Direcției.

Potrivit sursei citate, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracțional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanțiale prin fraude bancare, respectiv obținerea sau încercarea de a obține un număr de 40 de credite de la 16 unități bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

Aurel Șaramet, suspendat de la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, va fi cercetat în libertate în dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, în urma audierilor începute joi la sediul DIICOT București.

Șaramet a fost lăsat să plece de la DIICOT vineri, în jurul orei 00.15. Foarte probabil, însă, el va fi chemat, în perioada următoare, pentru a da noi declarații, au declarat surse judiciare.

La audieri au fost aduse, joi, o sută de persoane, între care Aurel Șaramet și angajați ministeriali, după ce anchetatorii au descins la locuințele a 50 de suspecți și la sediile societățile acestora din București, Ilfov, Călărași și Giurgiu.

Ministerul Economiei a anunțat că directorul general al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Șaramet, a fost suspendat din funcție în urma anchetei inițiate de DIICOT, iar în cazul celor trei angajați ai Ministerului Economiei cercetați în același dosar ministrul de resort a decis încetarea activității în funcțiile ocupate.

Liderul grupării infracționale din dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, Daniel Ruse, a candidat ca independent la alegerile din 2008 pentru Primăria Oltenița, iar apoi, scrie presa locală, și-a cumpărat o fermă de porci și ar fi coordonat obținerea de credite cu documente false.

Originar din județul Călărași, Ruse a fost al patrulea la alegerile din 2008 pentru funcția de primar din Oltenița, obținând doar 9,24% din voturi, conform datelor Biroului Electoral Central.

Ulterior, după cum relatează presa locală, Ruse și-a cumpărat o fermă de porci care cuprindea 100 de hectare de teren și construcțiile aferente.

Pentru a investi în fermă, el ar fi luat un credit de 10 milioane de euro, după care, potrivit editia.ro, a pus niște muncitori „să taie toate construcțiile de pe terenul respectiv, pentru a le vinde ulterior la fier vechi”.

Ruse ar fi coordonat obținerea creditelor din dosarul fraudelor de 22 de milioane de euro, însușindu-și 75% din valoarea acestora, după cum notează tot editia.ro.

Pe plan local, Ruse este cunoscut cu porecla „Tene”, iar din grupul său infracțional ar face parte, printre alții, frații Moga, și ei cu notorietate în județul Călărași, potrivit unor surse judiciare. Unul dintre frații Moga este finul lui Ruse, conform acelorași surse.

Atât Ruse, cât și frații Moga, au fost duși la audieri joi, la sediul DIICOT București.

Potrivit unor surse judiciare, Tribunalul București va anunța sâmbătă, la ora 20.00, decizia în cazul fraudelor bancare estimate de anchetatorii DIICOT la 22 de milioane de euro, judecătorul încheind ședința în jurul orei 4.00, după ce a ascultat pledoariile acuzării și ale apărării.

Judecătorul va decide dacă admite sau nu propunerile procurorilor DIICOT de arestare preventivă a 33 de persoane implicate într-o rețea amplă de fraudare a mai multor bănci, între acestea aflându-se Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreședinte Băncii Române de Dezvoltare (BRD), Florian Dragoș Diaconescu, fost general al Direcției de Informații Externe (DIE) și unul dintre lideii grupări, Daniel Ruse, un personaj al lumii interlope din Oltenița.

Majoritatea dintre acuzați au fost prezenți la dezbaterile din instanță, ei fiind liberi să plece după ce ordonanțele de reținere ale DIICOT le-au expirat. Învinuiții vor afla sâmbătă, la ora 20.00, decizia judecătorului în cazul lor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Copiii lui Adi Minune se tratează în Turcia. Ce proceduri au ales să-și facă
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Pentru prima dată, a fost obținută fotosinteza în celule animale