Rețeaua companiei Apple, atacată de aceiași hackeri care au vizat Facebook
Rețeaua informatică a companiei Apple a fost atacată de același grup de hackeri care vizase Facebook săptămâna trecută, însă nu au fost furate date, anunță compania într-un comunicat citat de ziarul The Huffington Post.
Apple cooperează cu autoritățile americane pentru depistarea hackerilor, precizează comunicatul, adăugând că au fost vizate computere Macintosh ale angajaților, fără însă a fi sustrase date ale companiei.
Facebook a anunțat vineri că hackeri încă neidentificați localizați în China au efectuat un atac bine organizat, fără însă a colecta date esențiale.
Producătorul iPhone și iPad a dat asigurări că va oferi o actualizare software pentru a proteja clienții de virusul transmis în atacul hackerilor.