Prima pagină » Știri » Rețeaua de alimentare cu apă potabilă din Găești, contaminată. Locuitorii orașului primesc apă cu cisterna

Rețeaua de alimentare cu apă potabilă din Găești, contaminată. Locuitorii orașului primesc apă cu cisterna

Rețeaua de alimentare cu apă potabilă din Găești, contaminată. Locuitorii orașului primesc apă cu cisterna
Rețeaua de alimentare cu apă potabilă din Găești, contaminată. Locuitorii orașului primesc apă cu cisterna

Populația din Găești a fost sfătuită să nu utilizeze apa furnizată în sistem centralizat de Compania de Apă Târgoviște, în condițiile în care există suspiciunea că aceasta a fost contaminată cu detergent.

Astfel, jandarmii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița distribuie, vineri, apă potabilă cu cisterna în orașul Găești, în timp ce reprezentanții Crucii Roșii și autoritățile locale le dau oamenilor apă plată îmbuteliată.

Problemele privind calitatea apei în orașul Găești au apărut în 9 martie, însă autoritățile din domeniul sănătății publice au fost anunțate abia joi despre aceste probleme.

Potrivit unui comunicat al Companiei de Apă Târgoviște, în 10 martie dispeceratul companiei a primit o sesizare de la un localnic din Găești care reclama că la robinet curge apă cu spumă. La Găești se lucrează la reabilitarea și extinderea rețelei de apă, iar în 9 martie pe rețea s-a produs o avarie provocată de o firmă care desfășoară lucrări în zonă.

„Sunt suspiciuni că responsabil de acest fenomen de spumare este un agent economic din zonă, care produce detergent pentru gresie, faianță și pardoseli. Poluarea a fost posibilă din vina exclusivă a acestui agent economic, prin trecerea necontrolată a detergentului în rețeaua de apă prin intermediul unui furtun cuplat la rețeaua de apă și lăsat liber în vasul de detergent. La scăderea presiunii în rețea din cauza avariei, detergentul s-a descărcat în rețeaua de distribuție a apei potabile fără ca agentul economic să ne sesizeze acest lucru când a observat pierderea de detergent. S-au prelevat probe de apă potabilă de la zece consumatori. S-a continuat purjarea apei prin hidranți și s-au prelevat probe de apă care au fost trimise la Laboratorul Central apă potabilă Târgoviște pentru analiza fizico-chimică și bacteriologică”, se arată în comunicatul Companiei de Apă Târgoviște.

La rândul său, Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița a amendat cu 5.000 de lei Compania de Apă Târgoviște, pentru că nu a anunțat autoritățile cu atribuții în domeniul sănătății publice în momentul în care a constatat că există probleme în ceea ce privește calitatea apei furnizată populației.

Conform DSP Argeș, autoritățile au fost anunțate joi, cu trei zile întârziere, despre producerea avariei.

Reprezentanții DSP Dâmbovița au precizat că nu au fost semnalate până în prezent cazuri de îmbolnăviri în urma consumului de apă contaminată distribuită în Găești.

Aceasta nu este prima dată când se semnalează probleme în ceea ce privește calitatea apei furnizate locuitorilor din județul Dâmbovița.

Astfel, polițiștii din județul Dâmbovița au deschis un dosar penal după ce, începând din 9 martie 2014, mai multe persoane din comuna Aninoasa s-au îmbolnăvit după ce au consumat apă de la robinet furnizată de Compania de Apă Târgoviște, firmă la care acționari sunt Consiliul Local Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița și consiliile locale ale altor 18 orașe și comune din județ.

Zeci de persoane, între care mai mulți copii, au ajuns la spital sau la medicul de familie suferind de boală diareică acută. Conform datelor furnizate la acel moment de Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, numărul total al persoanelor bolnave a fost de 166, însă nu toate acestea s-au prezentat la medic.

Probele prelevate din rețeaua de apă au arătat neconformități în ceea ce privește parametrii microbiologici prevăzuți de lege, iar DSP Dâmbovița a amendat Compania de Apă Târgoviște cu 35.000 de lei.

Un număr de 49 dintre persoanele care s-au îmbolnăvit s-au constituit părți civile în dosar, cerând Companiei de Apă despăgubiri în valoare totală de 261.100 de lei.

În 9 martie 2015, polițiștii din Dâmbovița au propus trimiterea în judecată a cinci angajați ai Companiei de Apă Târgoviște, între care doi directori, care au fost cercetați pentru neglijență în serviciu după ce, în martie anul trecut, zeci de persoane din Aninoasa s-au îmbolnăvit după ce au băut apă de la robinet.

Citește și