Rețele de telefonie și curent picate, șosele crăpate, mobilă distrusă în apartamente – efectele cutremurului de 5,7 grade de sâmbătă seară

Publicat: 23 11. 2014, 11:17

Imagini din Galați, cu dulapuri căzute și tencuială desprinsă de pe pereți, au apărut imediat pe rețelele de socializare. În Tulcea, fațada unei clădiri vechi s-a desprins, iar bucăți mari de cărămizi au căzut pe trotuar, fără a fi însă răniți. Tot în Tulcea, un bărbat s-a rănit după ce caloriferul desprins din perete i-a căzut pe picior. În Focșani, aproape de epicentrul cutremurului, o șosea s-a crăpat transversal, potrivit stirileprotv.ro.

 În Galați, mai multe localități au avut probleme în privința alimentării cu curent electric, potrivit Mediafax.

De asemenea, rețelele de telefonie mobilă au picat aproape o jumătate de oră de la producerea seismului.

Cutremurul de sâmbătă seara, cel mai puternic din acest an, a fost resimțit mai tare deoarece a fost unul de suprafață, nespecific pentru Vrancea.

La scurt timp după seism, rețelele de telefonie mobilă au căzut din cauza suprasolicitării, iar rețelele electrice din Galați au picat și ele.