Prima pagină » Știri » Rețeta de furat a șefului CJ Cluj. DNA: „A instituit regula întoarcerii către sine a 10-15 % din suma finanțată de la buget”

Rețeta de furat a șefului CJ Cluj. DNA: „A instituit regula întoarcerii către sine a 10-15 % din suma finanțată de la buget”

Rețeta de furat a șefului CJ Cluj.  DNA: „A instituit regula întoarcerii către sine a 10-15 % din suma finanțată de la buget
Șeful CJ Cluj, Horea Uioreanu, este acuzat de DNA că și-a construit un grup de interese care să direcționeze resursele bugetare așa încât fiecare din cei cooptați să aibă parte de profituri ilicite și a instituit regula "întoarcerii" către sine a 10-15 % din suma finanțată de la bugetul județului.

Potrivit propunerii de arestare preventivă a lui Horea Uioreanu, din grupul de interese făceau parte „oameni de afaceri importanți, reprezentanți ai unor regii din subordinea CJ Cluj sau chiar consilieri județeni”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Investigațiile penale vizează modul în care președintele Consiliului Județean Cluj, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, după preluarea funcției elective în iunie 2012, și-a construit în jurul său un grup de interese în care a cooptat oameni de afaceri importanți, reprezentanți ai unor regii din subordinea CJ Cluj sau chiar consilieri județeni, pentru ca, în urmărirea intereselor de grup, exclusiv financiare, să direcționeze resursele bugetare de o manieră în care fiecare din cei cooptați în grupul constituit în jurul președintelui CJ Cluj să aibă parte de profituri ilicite, prin mecanisme de canalizare a finanțărilor bugetare către societățile comerciale private, prin eludarea legii, a principiilor transparenței și concurenței loiale, scopul unic fiind acela de obține foloase materiale necuvenite”, se arată în documentul citat.

Procurorii susțin că, o dată ce a ajuns la conducerea instituției publice, Uioreanu „a înțeles că orice alocare bugetară din partea CJ Cluj se poate constitui într-o sursă de venit ilicit, sens în care a profitat în interes personal fără nicio rezervă”.

„Pentru acordarea de contracte sau finanțări ale contractelor în curs, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a instituit regula întoarcerii către sine a unui comision de 10-15 la sută din suma finanțată de la bugetul județului. De-a lungul mandatului său, acesta și-a perfecționat sistemul de alocare a banilor, condiționând anterior aprobării bugetului anual finanțarea proiectelor/contractelor doar în situația în care beneficiarii – indiferent dacă aceștia erau edili din comunele județului sau reprezentanți ai unor societăți comerciale – acceptau întoarcerea comisionului de 10-15 la sută, practic mita ce urma a fi încasată de edilul județului, plată ce urma a fi realizată la momentul alocării bugetare”, se mai arată în propunerea de arestare.

Din document reiese că, deși Uioreanu a declarat pentru anul 2012 venituri lunare de 6.213 lei, în realitate, președintele CJ Cluj realiza cheltuieli de peste 20.000 lei lunar. Din probele de la dosar rezultă că, în perioada aprilie 2013 – mai 2014, Horea Uioreanu a pretins de la omul de afaceri Vasile Pogăcean „remiterea cu titlu de mită a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de 15 la sută din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparținând omului de afaceri”.

„În cursul lunii aprilie 2013, inculpatul Vasile Pogăcean, patron al SC Sinai Comimpex SRL Iclod, a derulat o întâlnire cu președintele CJ Cluj căruia i-a solicitat sprijin privind finanțarea unor lucrări pe care societatea sa le avea în derulare pe raza mai multor comune din județul Cluj, contracte din cadrul unor programe de dezvoltare rurală, privind reabilitări de drumuri, podețe, renovări unități de învățământ, apă canalizare. Uioreanu a acceptat sprijinirea omului de afaceri, condiționând aprobarea finanțării de remiterea unui procent de 15 la sută din suma finanțată, fără TVA, pretindere cu care Pogăcean a fost de acord”, se arată în documentul citat.

Potrivit procurorilor, președintele CJ Cluj a impus omului de afaceri ca banii să fie dați prin intermediul consilierului său personal Răzvan Marius Pop, sens în care i-a pus pe cei doi în legătură și i-a comunicat consilierului său ce avea de făcut.

„Tot în luna aprilie 2013, inculpatul Vasile Pogăcean a efectuat o nouă deplasare la sediul CJ Cluj și, după o scurtă întrevedere cu președintele consiliului, acesta l-a chemat pe Pop și i-a cerut să-l însoțească pe omul de afaceri. În aceste împrejurări a avut loc prima remitere de bani din partea inculpatului Vasile Pogăcean către președintele CJ Cluj, suma remisă ca mită fiind în cuantum de 40.000 lei”, susțin anchetatorii.

Potrivit celor promise, la data de 31 mai 2013, sub semnătura președintelui Horea Uioreanu s-a trimis Ministerului Dezvoltării propunerea de alocare bugetară pentru finanțarea unor lucrări prin OUG 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare rurală, în lista atașată regăsindu-se și lucrările contractate de SC Sinai Comimpex SRL.

„Președintele CJ Cluj a inclus pe lista beneficiarilor primăriile Fizeșul Gherlii și Câțcău, respectiv contractele pe care aceste primării le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, pentru care a solicitat alocarea cu sumele de 1.175.000 lei și, respectiv, 200.000 lei, în detrimentul proiectelor derulate de alte comunități locale de la sate”, se mai arată în propunerea de arestare a lui Uioreanu.

Procurorii au subliniat că pentru anul 2013, urmare a demersurilor efectuate asupra președintelui CJ Cluj, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, „SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totală de 3.174.000 lei, iar aferent acestei sume, potrivit celor promise, inculpatul Vasile Pogăcean urma să remită președintelui CJ Cluj, cu titlu de mită, suma totală de 476.100 lei, calculată la un procent de 15 la sută”.

În perioada mai 2013 – februarie 2014, Vasile Pogăcean a remis președintelui CJ Cluj, prin intermediul lui Răzvan Marius Pop, suma totală de 114.500 lei, după cum urmează: la data de 23 mai 2013 suma de 5.000 lei, la data de 24 mai 2013 suma de 5.000 lei, în 3 iunie 2013 suma de 9.500 lei, în 6 iunie 2013 suma de 4.500 lei, în 5 septembrie 2013 suma de 5.000 lei, în 9 ianuarie 2014 suma de 30.000 lei, în 20 ianuarie 2014 suma de 10.000 lei, în 24 februarie 2014 suma de 2.200 euro, echivalent a 10.000 lei.

Horea Uioreanu și oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean, reținuți de procurorii DNA pentru fapte de corupție, au fost arestați preventiv, joi seară, de magistrații Curții de Apel Cluj.

Potrivit DNA, Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracțiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv șapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii ca instigator (două acte materiale) și complicitate la spălare de bani.

În același dosar este urmărit penal și omul de afaceri Vasile Pogăcean, asociat și administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, pentru două infracțiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv două acte materiale).

Omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcții SA, firma care care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj, este, de asemenea, vizat în acest dosar.

DNA: Consilierul județean Petran i-a cerut lui Pogăcean să-i cumpere trei scaune pentru biroul său

Consilierul județean Ioan Petran, liderul PNL Cluj-Napoca, i-a cerut omului de afaceri Vasile Pogăcean, arestat preventiv alături de președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, să plătească trei scaune în valoare de aproape 5.000 de lei pentru biroul său de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN).

Potrivit documentelor din dosarul instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în cazul președintelui Consiliui Județean Cluj, Horea Uioreanu, în cauză este implicat și consilierul județean Ioan Petran, președintele PNL Cluj-Napoca, acesta obținând propriul folos din relația cu omul de afaceri Vasile Pogăcean, arestat preventiv alături de Uioreanu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Investigațiile penale efectuate au stabilit că, dacă pentru contactul cu președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, acesta impusese ca intermediar persoana consilierului său Răzvan Pop, iar acesta nu mai putea fi contactat din motive de securizare a relațiilor ilicite, inculpatul Vasile Pogăcean a apelat la ajutorul consilierului județean Ioan Petran. Pentru a nu expune persoana președintelui CJ Cluj, în perioada de după data de 21 martie 2014, inculpatul Pogăcean l-a căutat asiduu pe consilierul județean Petran pentru a afla ultimele date privind discuțiile și negocierile legate de alocările bugetare, cât și pentru susținerea firmei sale în acest context, prin direcționarea banilor către comunele unde omul de afaceri presta lucrări diverse”, se arată în documentele citate.

Procurorii DNA au susținut că, începând cu 25 martie 2014, cei doi au stabilit numeroase contacte în care Ioan Petran i-a promis omului de afaceri susținerea sa în cadrul ședinței de CJ din 28 martie 2014 pentru alocarea sumelor de bani exact în sensul urmărit de Pogăcean, „iar anterior i-a obținut acestuia forma finală a actului ce urma a fi supus dezbaterilor în proxima ședință de consiliu – propunerea de alocare a fondurilor sume constituite din cota de 20 la sută din impozitul pe venit”.

„Pentru aceste servicii, Ioan Petran nu a lăsat ocazia să treacă fără a obține propriul său folos, astfel că i-a pretins omului de afaceri să-i achite contravaloarea a trei scaune pe care le-a comandat la magazinul Mobexpert, în valoare de 4.478 ,88 lei, precum și construirea unui foișor. Scaunele au fost comandate în cursul lunii aprilie, achitate ulterior prin ordin de plată de SC Sinai Comimpex SRL și livrate la data de 12 mai 2014 direct la biroul deținut de suspectul Ioan Petran la sediul Universității Tehnice Cluj-Napoca”, se mai arată în propunerea de arestare a lui Uioreanu.

Ioan Petran a fost audiat, joi, la DNA Cluj în dosarul care îl vizează pe președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu.

Uioreanu și oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean, reținuți de procurorii DNA pentru fapte de corupție, au fost arestați preventiv, joi seară, de magistrații Curții de Apel Cluj.

Potrivit DNA, Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracțiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv șapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii ca instigator (două acte materiale) și complicitate la spălare de bani.

În același dosar este urmărit penal și omul de afaceri Vasile Pogăcean, asociat și administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, pentru două infracțiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv două acte materiale).

Omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcții SA, firma care care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj, este, de asemenea, vizat în acest dosar.

Restant la plata mitei către Uioreanu, Pogăcean negocia reducerea comisionului pentru acesta

Omul de afaceri Vasile Pogăcean, arestat preventiv pentru luare de mită, rămăsese restant cu 300.000 de lei la plata mitei către președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, și negocia cu acesta reducerea procentului, de la 15 la sută la 10 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit propunerii de arestare a lui Horea Uioreanu, omul de afaceri Vasile Pogăcean susținea că va menține promisiunea de plată în procent de 15 la sută din sumele alocate numai dacă va beneficia de alocări integrale, și nu de plăți parțiale ale contractelor.

„Față de nivelul sumelor alocate și cuantumul negociat al mitei, la finele lunii februarie 2014, în mod evident, inculpatul Vasile Pogăcean era restant la plata tranșelor mitei cu aproape 300.000 lei. De altfel, Pogăcean a încercat să negocieze cu Uioreanu reducerea comisionului de la 15 la sută la 10 la sută, apreciind că nu va face față plăților tranșelor de mită ce vor urma. Negocierea a rămas fără rezultat. Într-o discuție cu consilierul lui Horea Uioreanu, Răzvan Marius Pop, Pogăcean i-a cerut detalii privind felul în care vor avea alocările bugetare în anul în curs și a promis remiterea sumei de 10.000 lei către președintele CJ Cluj. I-a cerut consilierului acestuia să-i transmită că va menține promisiunea de plată în procent de 15 la sută din sumele alocate dacă va beneficia de alocări integrale și nu de plăți parțiale ale contractelor”, se arată în documentul citat.

Discuția a fost înregistrată ambiental de către anchetatori, fiind redată în dosar.

„Pogăcean Vasile: Mă, spune-i la Horea, ascultă ce îți spun eu, că dacă se mișcă lucrurile rapid și ăsta, mă ocup în avans de tăt…

Pop Răzvan Marius: Da

Pogăcean Vasile: .(neinteligibil)*… *îmi bag …, de socoteala asta tăt ce trebe, numa să apuc la prima decontare, înțelegi? După aia le „băgăm” noi pe facturi, știi ce zic?”

„Pe parcursul discuției purtate, inculpatul Pogăcean a admis că este restant la remiterea tranșelor mitei convenite, restanță pe care o justifică de circuitul foarte anevoios al banilor, sub nivelul său de așteptare, însă s-a arătat decis să achite toate restanțele potrivit promisiunii sale. Acesta a subliniat că este o persoană de încredere și că, dacă vreodată va fi chestionat despre înțelegerile convenite cu președintele CJ Cluj nu va recunoaște nimic: „Pogăcean Vasile: Doamne ferește, eu, să mă tai cu drujba, că nu zic nimica. Înțelegi ce îți spun?”, se precizează în documentul citat.

Deși Pogăcean a promis că va remite pentru președintele CJ Cluj suma de 10.000 lei în data de 25 martie 2014, sens în care a convenit cu Răzvan Marius Pop că vor proceda ca de obicei, întâlnirea urmând a avea loc la Iclod, ea nu a mai avut loc, omul de afaceri renunțând la orice formă de contact cu consilierul președintelui.

Anchetatorii susțin că explicația acestei conduite rezidă în forma extrem de ridicată de precauție manifestată de omul de afaceri „care a aflat de existența unei investigații penale ce-l viza pe Răzvan Pop, context în care a sistat orice legătură cu acesta”.

„După alocarea unor sume de bani pentru mai multe comune unde firma lui Pogăcean executa lucrări și în lipsa oricărei reacții din partea lui Pogăcean, care înregistra restanțe mari la plata tranșelor din mita promisă aferentă procentului convenit pe alocările bugetare anterioare și care nu mai plătise ritmic după cum era așteptat, ultima remitere fiind efectuată în februarie 2014, președintele CJ Cluj l-a contactat pe Pogăcean Vasile în seara de 5 mai 2014 și au fixat o întâlnire pentru a doua zi dimineață”, au mai arătat anchetatorii.

Aceștia susțin că Uioreanu i-a cerut lui Pogăcean ca la data de 9 mai 2014, când cei doi urmau să participe la aceeași nuntă, să-i fie remisă suma de 25.000 lei, solicitare cu care omul de afaceri a fost de acord.

„Suma de bani pretinsă de c[tre președintele CJ Cluj a fost comunicată de acesta consilierului său în cadrul unei discuții purtate în data de 8 mai 2014. Ulterior, la data de 13 mai 2014, Horea Dorin Uioreanu i-a comunicat lui Răzvan Marius Pop că a primit de la Pogăcean suma de 20.000 lei și i-a cerut să noteze cuantumul primit pentru a ține în continuare evidența mitei datorate și a celei încasate, consecutiv cu evidențierea alocărilor bugetare, alocări ce constituiau baza de calcul a mitei datorate”, au menționat anchetatorii.

Horea Uioreanu și oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean, reținuți de procurorii DNA pentru fapte de corupție, au fost arestați preventiv, joi seară, de magistrații Curții de Apel Cluj.

Potrivit DNA, Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracțiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv șapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii ca instigator (două acte materiale) și complicitate la spălare de bani.

În același dosar este urmărit penal și omul de afaceri Vasile Pogăcean, asociat și administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, pentru două infracțiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv două acte materiale).

Omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcții SA, firma care care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj, este, de asemenea, vizat în acest dosar.

Vasile Măgrădean, [email protected]

Citește și