Rețetă delicioasă de ardei umpluți de post. Cum îi prepară măicuțele de la Mânăstirea Prislop
Suntem în Postul Mare și foarte mulți români renunță la alimentele care provin de la animale și se orientează către produsele vegetale. Pentru a nu renunța totuși la mâncărurile preferate, rețetele originale de sarmale sau ardei umpluți au fost adaptate, astfel că putem mânca, spre exemplu, ardei umpluți de post.
Pentru delicioșii ardei umpluți, de post, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
– 5 ardei grași roșii
– 1 ardei verde
– 2 morcovi
– 2 cepe
– 5-6 ciuperci champignon
– 100g orez
– 2 roșii
– 350 ml suc de roșii
– 1 linguriță boia dulce
– 1 legătură pătrunjel
– 1 legătură mărar
– 6 linguri ulei
– sare și piper după gust
Cum se prepară
Ardeii grași se spală bine și se decupează cotoarele, care apoi se îndepărtează. Se curăță partea cu semințe, dar se păstrează pentru a o folosi drept un capac pentru ardeii umpluți.
Se spală și se curățe celelalte legume, ceapa se toacă mărunt, iar ardeiul și ciupercile se taie cubulețe mici. Morcovul se recomandă să-l dați pe răzătoarea mică, pentru a se pătrunde mai repede, scrie adevărul.ro.
Se pune ceapa la călit în puțin ulei, până când devine opacă. Apoi se adaugă morcovul și ardeiul verde tăiat mărunt și să călesc încă un minut. Se adaugă apoi ciupercile, boiaua și puțină sare. Se lasă să fiarbă legumele în suc propriu cam încă un minut. Între timp, se taie roșiile cubulețe și se adaugă peste legume, împreună cu orezul.
Se adaugă sare și piper după gust și se călesc toate împreună până când orezul va absorbi zeama lăsată de legume.
După ce am oprit focul, se curăță verdețurile și se toacă mărunt. Un sfert din compoziție se pune de-o parte, iar restul se adaugă peste orez și se amestecă bine.
Ardeii se umple cu compoziția obținută, dar cu grijă. Nu trebuie umpluți foarte tare, deoarece orezul se va umfla la fierbere.
Se adaugă capacele ardeilor, dar dacă nu ați păstrat acea parte, puteți folosi o felie de roșie.
Ardeii umpluți se așază într-o oală înaltă și se adaugă sucul de roșii peste ei, apoi se umple vasul cu apă până când ardeii sunt acoperiți. Se adaugă puțină sare și se dă totul la cuptor, până când ardeii sunt bine fierți.
La final se adaugă verdeața rămasă.
Poftă bună!