Reținuți pentru înscenarea unor accidente rutiere pentru banii din asigurare

Publicat: 16 06. 2016, 15:08
Actualizat: 26 03. 2019, 01:16

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, membrii grupării sunt suspectați că, în perioada 2011-2013, ar fi înșelat mai multe firme de asigurări, prin înscenarea de accidente rutiere cu autoturisme cumpărate cu doar câteva mii de euro din străinătate.

Faptele ar fi fost comise și de oameni din interiorul societăților păgubite. În urma verificărilor, s-a stabilit că, personal sau cu ajutorul unor cascadori fixați într-un dispozitiv special, care îi proteja în timpul evenimentului rutier, mașinile erau răsturnate de mai multe ori sau erau izbite de un capde pod, astfel încât să fie declarată daună totală.

„La data de 15 iunie, procurorul a dispus reținerea, pe o perioadă de 24 de ore, a unui număr de nouă inculpați, brokeri de asigurări, revânzători de autoturisme sau reprezentanți ai unor service-uri auto. S-a reținut că unii dintre inculpați au achiziționat din Uniunea Europeană autoturisme second-hand, pe care ulterior le asigurau RCA sau CASCO, la un preț superior valorii de piață reale, după care, cu intenție, fie provocau accidente rutiere, fie pe baza unor avarii preexistente declarau în fals producerea unor evenimente rutiere, toate acestea cu scopul de a primi despăgubiri în mod fraudulos de la societatea de asigurări. Până la acest moment s-a reușit probarea unui număr de 48 de evenimente rutiere frauduloase, creându-se un prejudiciu de aproximativ 400.000de lei. Având în vedere că există suspiciuni cu privire la întocmirea frauduloasă a mai multor dosare de daună, cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale”, a declarat Laurențiu Grecu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Târgu-Jiu.

Surse susțin că au existat și cazuri în care firmele de asigurări au depistat că este o înscenare, însă membrii grupării nu au renunțat și au mers în instanță, unde au reușit să câștige procesul. În urma audierilor, procurorii au decis ca toți cei nouă suspecți să fie prezentați, joi, la Judecătoria Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă.