Începe retragerea trupelor din Afganistan, după 19 ani. Nicolae Ciucă: „A fost cel mai dificil şi mai complex teatru de operaţii”
Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, susține că Armata Română a acumulat 19 ani de experienţă în urma misiunilor desfăşurate în cel mai dificil şi complex teatru de operaţii din lume, dând dovadă de profesionalism. Procesul de retragere a forțelor din Afganistan începe din 1 mai.
Ministrul Nicolae Ciucă a susținut într-o declarație pentru Agerpres că militarii români din Afganistan „au adus valoare nivelului de pregătire, de instruire, în întreaga armată”.
„Experienţa acumulată în misiuni de luptă, într-un teatru de operaţii cu multiple ameninţări şi provocări permanente, aplicarea efectivă a procedurilor NATO, cu fiecare misiune îndeplinită, au adus cu siguranţă valoare nivelului de pregătire, de instruire, în întreaga armată. Sunt peste 19 ani de experienţă acumulată în Afganistan, în cel mai dificil şi mai complex teatru de operaţii nu doar pentru Armata României, ci şi pentru NATO”, a declarat Nicolae Ciucă.
Retragerea trupelor armate române din Afganistan a început
De asemenea, acesta este de părere că Armata Română şi-a îndeplinit toate misiunile şi „a dat dovadă de profesionalism, de dedicare, de disponibilitatea de a învăţa, de a se adapta, a dat dovadă de sentimente cât se poate de pozitive faţă de populaţia afgană, pentru că aceasta a reprezentat una dintre componentele misiunii pe care le-am desfăşurat, să venim în sprijinul autorităţilor şi populaţiei afgane”.
Totodată, acesta a subliniat și importanța intervenției trupelor române în Afganistan în ceea ce privește aderarea României în NATO și Uniunea Europeană – „drumul României către Bruxelles, unde funcţionează sediile NATO şi UE, a trecut şi pe la Kandahar, Kabul sau alte baze importante din Afganistan”.
„Pentru Armata Română, anul 2002 însemna speranţe de a putea contribui la împlinirea unui obiectiv strategic naţional, primirea invitaţiei de a adera la Alianţa Nord-Atlantică, ceea ce s-a şi întâmplat, chiar în toamna acelui an. Doi ani mai târziu, la depunerea instrumentelor de aderare, Armata României continua să îşi îndeplinească misiunile în Afganistan, dar şi în Irak şi devenea membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice, în baza deciziei luate de membrii Alianţei. Putem spune, fără teama de a exagera, că drumul României către Bruxelles, unde funcţionează sediile NATO şi UE, a trecut şi pe la Kandahar, Kabul sau alte baze importante din Afganistan, ori prin Nasiriyah şi Tallil, în Irak”, a susținut ministrul Apărării Naționale.
27 de militari români şi-au pierdut viaţa în Afganistan
De asemenea, acesta și-a arătat recunoștința pentru cei care au plătit cu viața în Afganistan, respectiv cei 27 de militari români care au murit în timpul misiunilor.
„Toate aceste elemente pot fi descrise pe două linii: linia de voinţă, de entuziasm, de spirit, pentru a demonstra că suntem în măsură şi avem resursa umană, disponibilitatea şi, de ce nu, spiritul de sacrificiu pentru a deveni membri ai Alianţei Nord-Atlantice. Şi, pentru că am amintit de sacrificiu, doresc să aduc recunoştinţă celor 27 de militari români care şi-au pierdut viaţa în Afganistan. Şi, de asemenea, să aducem aminte de cei aproape 200 de militari răniţi. Este efortul pe care Armata Română l-a făcut în aceşti aproape 20 de ani.
Sigur, sunt celelalte chestiuni de specificitate pe care le-am putut constata de fiecare dată când am avut posibilitatea să ajung în teatrul de operaţii Afganistan, la intervale de timp destul de mari, dar toate aceste elemente au influenţat enorm transformarea Armatei României şi, desigur, căpătarea unui renume în cadrul misiunii Enduring Freedom, pentru că atunci am început misiunea în cadrul Operaţiei Enduring Freedom şi, ulterior, în cadrul misiunii asumate de către Alianţa Nord-Atlantică”, a mai susținut Nicolae Ciucă.
La misiunile din Afganistan din ultimii 19 ani au participat în total 32.000 de militari români.
Nicolae Ciucă: „Cel mai greu lucru pentru orice armată este să deschidă o misiune şi să o închidă”
Armata Românie participă în prezent la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan, unde se află 611 militari români. De asemenea, aproximativ 280 participă la misiuni în alte regiuni, aflate sub comanda sau mandat NATO, UE, ONU şi OSCE.
„Miercuri am avut o videoconferinţă cu militarii din teatrul de operaţii din Afganistan, desigur şi cu toţi ceilalţi, pentru că am vrut să avem date şi să aflăm situaţia la cald din locaţiile unde avem dislocaţi militari, iar atunci când am discutat cu comandanţii militari din Afganistan asta le-am spus: cel mai greu lucru pentru orice armată este să deschidă o misiune şi să o închidă. Ca atare, dacă partea de deschidere a trecut demult şi a fost desfăşurată foarte bine, în condiţiile de atunci, partea de închidere este cea mai actuală şi ea trebuie să reprezinte prioritatea numărul unu pentru noi toţi, astfel încât tot planul de retragere şi aducere în ţară a militarilor să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă.
În privinţa retragerii, măsurile sunt cuprinse în planul pe care noi l-am coordonat cu comandanţii din teatrul de operaţii şi, desigur, sunt elemente specifice de detaliu pe care Statul Major al Apărării şi toţi cei implicaţi în acest proces le-au avut în vedere, astfel încât să putem să desfăşurăm procesul de retragere cât mai coerent şi în condiţii de maximă siguranţă. Am afirmat şi subliniez şi în continuare că, pentru noi, misiunea se va încheia când toţi militarii români se vor fi întors acasă în deplină siguranţă”, a precizat Nicolae Ciucă.