Prima pagină » Știri » Reușită remarcabilă a medicilor din Târgu Mureș: au replantat mâna unui tânăr care suferise un accident de muncă

Reușită remarcabilă a medicilor din Târgu Mureș: au replantat mâna unui tânăr care suferise un accident de muncă

Reușită remarcabilă a medicilor din Târgu Mureș: au replantat mâna unui tânăr care suferise un accident de muncă
O echipă multidisciplinară formată din chirurgi plasticieni, ortopezi, cardiovasculari și anesteziști, coordonată de șeful Compartimentului de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș, dr. Dorin Dorobanțu, a reușit o intervenție de replantare de membru superior drept în urma unei amputații complete suferită de un pacient de 22 de ani, conform Agerpres.

Potrivit SCJU Târgu Mureș, intervenția a fost realizată în urmă cu o zi, a durat aproximativ 7 ore, la aceasta au mai participat dr. Marton Denes, chirurg ortoped, dr. Marius Matei, chirurg cardiovascular, dr. Dalia Truța, medic primar ATI, și a fost realizată unui pacient de 22 de ani din Reghin, care a rămas fără brațul drept în urma unui accident.

Tânărul a fost adus de urgență la Târgu Mureș de un echipaj SMURD (mai puțin de o oră) după ce brațul i-a fost smuls de o bandă transportoare.

‘Deși prezenta o relativă contraindicație de replantare, din cauza mecanismului de avulsie (smulgere), dată fiind vârsta și brațul drept, s-a luat decizia replantării. Astfel, intervenția propriu-zisă a debutat la circa două ore după accident, iar timpul arterial (repornirea fluxului sanguin) s-a făcut după aproximativ 5 ore. Intervenția s-a finalizat cu succes după 7 ore, însă reușita finală a acestui caz va depinde de primele 12 zile critice și de intervențiile chirurgicale reconstructive care sunt necesare în toată această perioadă (revizie nervi, acoperire defecte tegumentare)’, precizează un comunicat de presă al SCJU Târgu Mureș.

Spitalul a comunicat că la 12 ore după operație pacientul este stabil, mâna este revascularizată și are temperatura corpului, iar evoluția acestuia este favorabilă.

Pacientul se află la Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență.

SCJU Târgu Mureș a mai arătat că o altă reușită recentă a chirurgilor plasticieni din cadrul Compartimentului de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă a fost și intervenția de reconstrucție a două degete la nivelul mâinii prin transfer liber digital de la nivelul piciorului realizată în data de 4 mai, unei paciente în vârstă de 27 de ani, care s-a prezentat cu o amputație mai veche a patru degete.

‘La 4 zile după intervenție, pacienta este stabilă și evoluția este favorabilă’, mai precizează SCJU, conform Agerpres.

Autor

Citește și