REVELION 2014. Traficul începe să se aglomereze pe Valea Prahovei; mii de turiști vor petrece la munte

Publicat: 30 12. 2013, 12:23

Circulația pe DN 1, între Ploiești și Brașov, a început să se aglomereze, luni, pe Valea Prahovei, în condițiile în care sute de turiști se îndreaptă spre munte, unde vor petrece Revelionul, polițiștii recomandând prudență în condițiile în care pe tronsonul de drum Băicoi – Cornu este ceață.

Traficul rutier pe drumul național 1 a început să se aglomereze luni, la orele prânzului, în zona stațiunilor de pe Valea Prahovei. Sute de turiști care vor petrece la munte noaptea dintre ani se îndreaptă către stațiunile din județele Prahova și Brașov, astfel încât pe unele tronsoane de drum au început să se formeze coloane pe sensul de mers București – Brașov, însă nu sunt blocaje în trafic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Polițiștii le recomandă șoferilor să respecte indicațiile agenților de la Poliția Rutieră, să circule cu prudență și să folosească luminile de ceață pe tronsonul cuprins între localitățile Băicoi și Cornu, din județul Prahova, acolo unde ceața reduce vizibilitatea.

Aproximativ 25.000 de turiști sunt așteptați să petreacă Revelionul în stațiunile de pe Valea Prahovei, gradul de ocupare a locurilor de cazare în Sinaia, Bușteni și Azuga fiind, anul acesta, de aproximativ 98 la sută.

Potrivit agenților din turism, cea mai căutată dintre stațiuni a fost și anul acesta, la fel ca și anii trecuți, Sinaia, însă se constată o creștere a interesului turiștilor pentru stațiunile Azuga și Bușteni.

Prețul unui pachet turistic de Revelion pe Valea Prahovei pornește de la o mie de lei de persoană într-o vilă de trei stele din Bușteni și poate ajunge la 2.000 de euro pentru două persoane în hotelurile de lux.