Revista „Scientific American”: Corpul lui Lenin arată tot mai bine, cu trecerea anilor

Generații de savanți ruși au petrecut aproape un secol punând la punct, în cele mai mici detalii, tehnici de conservare care au menținut aspectul, textura și flexibilitatea corpului lui Lenin (10 aprilie 1870 – 21 ianuarie 1924). Anul acesta, autoritățile de la Moscova au închis Mausoleul lui Lenin din Piața Roșie, pentru ca oamenii de știință să poată pregăti corpul pentru expunere publică, cu ocazia împlinirii, pe 22 aprilie, a 145 de ani de la nașterea liderului comunist și fondator al Uniunii Sovietice.

Responsabilitatea pentru aspectul corpului lui Lenin revine unui institut cunoscut sub numele de Centrul pentru Cercetare Științifică și Educație în Domeniul Tehnologiilor Biochimice din Moscova. Un grup de șase specialiști în anatomie, biochimie și chirurgie, supranumit „Grupul de la Mausoleu”, are ca responsabilitate principală conservarea în condiții optime a corpului lui Lenin. Pe lângă corpul liderului comunist, specialiștii mai au în grijă și trupurile liderului vietnamez Ho Chi Min, al nord-coreanului Kim Il-sung și al fiului acestuia, Kim Jong-il.

Metodele rusești se concentrează pe menținerea formei fizice a corpului – aspectul, forma, greutatea, flexibilitatea membrelor și suplețea -, dar nu neapărat și a materiilor biologice originale. De-a lungul timpul, specialiștii au creat o știință „cvasibiologică” care diferă de alte metode de îmbălsămare.

„Savanții sunt nevoiți uneori să înlocuiască bucăți de piele sau țesut cu materiale plastice sau de alt tip, astfel că, din punct de vedere al materiei biologice originale, corpul este din ce în ce mai puțin ce era odată”, a declarat Aleksei Yurchak, profesor de antropologie socială la Universitatea California Berkeley. „Acest lucru face ca procedurile să fie total diferite de cele din trecut, cum ar fi mumificarea, al cărei scop principal era păstrarea materialelor biologice originale, în timp ce forma corpului se modifică”, a mai spus Yurchak.

La moartea lui Lenin, în ianuarie 1924, cei mai mulți lideri sovietici s-au opus ideii de păstrare a corpului lui Lenin mai mult decât o cerea obiceiul contemporan de expunere a cadavrului în public. Mulți propuseseră înhumarea într-un mormânt închis, în emblematica Piață Roșie moscovită.

Condițiile meteo vitrege, cu temperaturi foarte scăzute, au permis însă ca Lenin să fie expus publicului pentru aproape două luni, perioadă în care mulțimile au putut veni să aducă un ultim omagiu. Acest lucru le-a permis liderilor sovietici să reevalueze ideea păstrării corpului pentru o perioadă mai îndelungată. Pentru a evita orice asociere dintre rămășițele lui Lenin și relicve de natură religioasă, autoritățile au făcut public faptul că cercetătorii și știința sovietică sunt responsabile pentru conservarea și păstrarea trupului.

În cele din urmă, liderii sovietici au ajuns la un acord și au acceptat să încerce o tehnică experimentală de îmbălsămare, dezvoltată de specialistul în anatomie Vladimir Vorobiev și biochimistul Boris Zbarsky. Primul experiment a durat de la sfârșitul lui martie 1924 până în a doua jumătate a lunii iulie a aceluiași an. Efortul celor doi a fost crescut din cauză că medicul care efectuase autopsia lui Lenin secționase deja principalele vase de sânge din corp. Un sistem circulator intact ar fi ajutat la distribuirea lichidelor de îmbălsămare în întreg corpul.

„Cercetătorii din «Laboratorul lui Lenin»”, după cum numește Yurchak instituția responsabilă, „au dezvoltat în cele din urmă tehnici de microinjectare care utlizau un singur ac pentru a introduce fluide în anumite zone ale corpului, de preferință în zone unde existau tăieturi sau cicatrice anterioare”, a explicat Alexei Yurchak.

De asemenea, au creat un costum din cauciuc, cu două straturi, pentru a menține un mic strat de lichid de îmbălsămare acoperind corpul lui Lenin în timpul perioadelor de expunere publică. Trupul este apoi îmbrăcat într-un costum obișnuit.

Corpul lui Lenin este re-îmbălsămat anual, proces ce presupune scufundarea acestuia în soluții de glicerină, formaldehidă (formol), acetat de potasiu, alcool, peroxid de hidrogen, acid acetic și acetat de sodiu. Fiecare sesiune durează circa o lună și jumătate.

Metodele folosite în mod obșnuit pentru îmbălsămare presupun un amestec de formaldehidă și apă. ” Acest tip de tratare a corpului are calități foarte bune referitoare la conservare și proprietăți antifungice. Corpurile îmbălsămate astfel rezistă zeci de ani”, a declarat Sue Black, directoare a Centrului pentru Anatomie și Identificare Umană din cadrul Universității Dundee din Scoția.

Metodele convenționale de îmbălsămare, dar și cele folosite asupra lui Lenin trebuie să prevină același lucru, potrivit lui Black. Trebuie prevenită deshidratarea, pentru ca trupurile să nu se mumifice. Utilizarea intensivă a soluției de formaldehidă poate schimba culoarea țesuturilor, făcând-o asemănătoare celei a tonului conservat. Acesta este motivul pentru care serviciile de pompe funebre utilizează uneori coloranți în fluidele de îmbălsămare, pentru a face corpurile celor decedați recent să aibă o culoare „roz sănătoasă”. Aplicarea de produse cosmetice pe piele este de asemenea o tehnică menită păstrării unui aspect aceptabil în perioada expunerii cadavrelor înainte de înhumare sau incinerare.

Dar corpurile conservate în formaldehidă se decolorează și devin rigide și fragile, în timp. O alternativă modernă combină o serie de fluide, inclusiv săruri de nitrat, pentru a menține culoarea naturală, textura și flexibilitatea țesuturilor. Metoda este utilă în cazul laboratoarelor medicale din universități. „Plastinarea”, o tehnică devenită cunoscută cu ajutorul expozițiilor dedicate anatomiei corpului uman, înlocuiește toate fluidele corporale cu un polimer care transformă corpul în sculpturi dure, statice, parcă înghețate în timp.

Plastinarea nu ar fi fost niciodată acceptată în cazul lui Lenin, pentru că duce la o creștere a rigidității, în mod nenatural. Pentru a menține corpul lui Lenin în stare optimă, savanții trebui să efectueze în mod regulat operațiuni de întreținere, iar uneori trebui să înlocuiască părți ale corpului, cu mare atenție la detalii.

Genele naturale ale lui Lenin au fost înlocuite cu unele artificiale, după ce au fost deteriorate în primii ani ai procedurilor de îmbălsămare. Savanții au avut de-a face cu mucegai și cute ale pielii în anumite zone ale corpului, mai ales în primii ani de după moarte. Oamenii de știință au fost nevoiți să dezvolte petice de piele artificială, după ce o bucată de piele de pe laba piciorului lui Lenin a dispărut în 1945. Nasul a fost remodelat, ca și chipul și alte părți ale corpului, pentru a le readuce la forma originală. Un material maleabil, făcut din parafină, glicerină și caroten a înlocuit mare parte din grăsimea tegumentară, pentru a menține „relieful” pielii.

În perioada de vârf a activității „laboratorului lui Lenin”, între anii 1950 și 1980, până la 200 de oameni lucrau în domeniul cercetării privind îmbătrânirea celulelor epiteliale și metode de transplantare a pielii, potrivit lui Alexei Yurchak. După căderea Uniunii Sovietice, institutul a pierdut finanțarea temporar și a fost nevoit să se descurce cu bani din donații private. Statul a revenit apoi și a acordat banii necesari funcționării, deși nu la același nivel ca în timpul URSS.

Potrivit lui Yurchak, eforturile depuse de „Laboratorul lui Lenin” au dus la apariția unor tehnici medicale utile. Una dintre ele a influențat dezvoltarea în Rusia a unui echipament special folosit pentru menținerea fluxului sangvin în interiorul rinichilor donatorului în timpul unui transplant. În anii 1980, cercetătorul Yuri Lopukhin și colegii săi au dezvoltat o metodă non-invazivă de măsurare a colesterolului în piele. Invenția rusească a fost patentată în 2002 și comercializată de firma canadiană PreVu ca fiind „primul și singurul test noninvaziv privind colesterolul din piele” care poate fi utilizat acasă.

Profesorul Aleksei Yurchak, de la Universitatea California Berkeley, este autorul unei cărți pe tema conservării corpului lui Lenin și a rolului politic al păstrării acestuia. Mare parte din informații au fost obținute în urma interviurilor cu cercetători care au lucrat în „Laboratorul lui Lenin”.