Revoltător! Coregraf renumit, condamnat pentru că și-a forțat elevele să se PROSTITUEZE. Ce pedeapsă a primit

Publicat: 23 05. 2023, 17:27
Sursă Foto - Facebook/Constantadeazi

Coregraful Gigi Marian Osoloș a fost găsit vinovat definitiv pentru că și-a batjocorit elevele, forțându-le să se prostitueze în cluburi de noapte. 

Bărbatul în vârstă de 61 de ani a fost condamnat la 9 ani și 4 luni de închisoare.

Osoloș a fost găsit vinovat de trafic de minori, trafic de persoane în formă continuată și pornografie infantilă.

Coregraful a fost condusă și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă și este acuzat de abuzuri fizice și sexuale asupra unor eleve.

Unele dintre acestea susțin că bărbatul le-ar fi lovit pe motiv că greșeau mișcări de dans și chiar le-ar fi constrâns să întrețină raporturi sexuale.

Multe dintre fetele care se visau dansatoare îl considerau mentor și protector, iar pe unele le-ar fi manipulat și le-ar fi constrâns să întrețină raporturi sexuale cu el, susține una dintre fostele eleve.

Gigi Marian Osoloș este acuzat și de faptul că ducea unele fete să danseze în baruri de noapte din Italia, unde aveau parte de tratamente violente.

Osoloș speria tinerele cu faptul că are ”relații sus-puse și periculoase”

Instructorul de dans avea grijă să le amenințe constant pe fete ca să le sperie și să le determine să nu meargă la poliție.

Le spunea că are relații „sus-puse și periculoase“, mai exact, afaceri și prietenii cu politicieni care ocupă sau au ocupat funcții publice.

Unii dintre ei sunt Eduard Martin, Dumitru Martin și Gheorghe Martin (PSD).

Cei trei Martin au fost asociați împreună cu Gigi Marian Osoloș într-o firmă de pază numită Top Security SRL.

Firma există din 1994, iar în 2016 a intrat în insolvență.

În cei 22 ani de activitate, din datele disponibile, a avut profit într-un singur an, în rest a ieșit pe zero sau a avut pierderi.

Din anul 2007, firma a avut în fiecare an maximum doi angajați, iar în ultimii șapte ani a declarat că are zero angajați și a rămas cu datorii de aproximativ 350 000 de euro.

Asociații lui Gigi Marian Osoloș au avut relații strânse cu Radu Mazăre și au fost condamnați pentru diverse infracțiuni, potrivit Realitatea.ro.