REZIDENȚIAT 2014. Peste 5.600 de candidați participă la concursul de duminică

Publicat: 22 11. 2014, 17:37

Candidații vor intra în săli la ora 8.30, iar concursul va începe la 10.00.

Din totalul locurilor și posturilor scoase la concurs, 3.443 sunt la medicină, 317 la medicină dentară, iar 149 la farmacie, informează Ministerului Sănătății (MS).

Pentru a ocupa unul dintre aceste locuri s-au încris 5.661 de candidați, dintre care 4.172 la medicină, 1.118 la medicină dentară și 371 la farmacie.

Ce mai mare concurență se înregistrează, astfel, la medicină dentară: 3,52 candidați pe loc.

Candidații care vor ocupa un loc în urma concursului nu vor avea post asigurat la sfârșitul rezidențiatului.

Concursul de rezidențiat a fost amânat pentru 23 noiembrie, cu o săptămână mai târziu față de data stabilită inițial, întrucât în 16 noiembrie are loc turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Potrivit ordinului Ministrului Sănătății privind organizarea consursului, specialitățile deficitare pentru care se organizează rezidențiat pe post în spitale clinice cu secții clinice universitare, institute sau centre medicale clinice în sesiunea din 23 noiembrie 2014 sunt anestezie și terapie intensivă, chirurgie cardiovasculară, epidemiologie, farmacie clinică, hematologie, medicină de laborator, medicină de urgență, neonatologie, oncologie medicală, psihiatrie, psihiatrie pediatrică, radioterapie, radiologie și imagistică medicală.

Pentru organizarea concursului de rezidențiat este desemnată o comisie centrală de rezidențiat, formată din reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Ministerului Educației Naționale și ai universităților de medicină și farmacie din România, aprobată prin ordin comun al ministrului Educației și al ministrului Sănătății.

La nivelul centrelor universitare care organizează concursul se desemnează comisii locale de concurs, aprobate prin act administrativ al rectorului universității. Întreaga responsabilitate privind organizarea și desfășurarea concursului, alcătuirea clasificărilor și alegerea locurilor/posturilor aparține comisiei locale de rezidențiat. În cazul în care într-un centru universitar se vor constata încălcări flagrante ale metodologiei de concurs sau vicierea rezultatelor de concurs, Ministerul Sănătății își rezervă dreptul de a anula rezultatele concursului din centrul universitar respectiv, situație în care concursul va fi reluat în același centru, pe cheltuiala universității de medicină și farmacie respective.

Concursul se desfășoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu și se calculează la nivelul fiecărui centru universitar în care se organizează concursul.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu.

Taxa de participare la rezidențiat este de 360 lei/candidat. Sumele încasate din plata taxelor vor merge către bugetul Ministerului Sănătății și se vor utiliza pentru acoperirea cheltuielilor de personal și materiale necesare susținerii concursului de rezidențiat. Din sumele încasate, o cotă de maximum 80% va fi repartizată universităților de medicină și farmacie din București, Craiova, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, în vederea acoperirii cheltuielilor privind organizarea rezidențiatului.

La rezidențiatul din 2013 au fost înscriși, la nivel național, 5.102 de absolvenți, care au concurat pentru 3.879 de locuri și posturi.

În 2012, la concursul de rezidențiat au fost oferite 3.778 de locuri și posturi, pentru care au concurat peste 5.300 de absolvenți.