REZULTATE BAC 2013. Clujul are rezultate spectaculoase la BAC: nouă medii 10 și promovare de 70,99 la sută

Publicat: 08 07. 2013, 21:35
Actualizat: 29 07. 2014, 22:19

Rezultate BAC 2013 – la Cluj se înregistrează unul dintre cele mai bune rezultate din țară. Promovarea la BAC 2013 este de 70,99 la sută în județul Cluj, cu 16,6 puncte procentuale mai mare decât anul trecut, fiind înregistrate, de asemenea, nouă medii 10 și trei licee unde toți candidații au obținut medii de trecere.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că rezultatul înregistrat la bacalaureat este unul bun, în condițiile în care gradul de promovare în județ a fost de 70,99 la sută înainte de contestații, mai mare decât cea din 2012 (54,31 la sută).

„În județul Cluj au fost înregistrate nouă medii 10, obținute de opt fete și un băiat, cu trei medii în plus față de anul trecut. Este vorba de două eleve și un elev de la Colegiul Național «Emil Racoviță» din Cluj-Napoca și de șase eleve de la Liceul Teoretic «Avram Iancu», Colegiul Național «Gheorghe Lazăr», Liceul Teoretic «Lucian Blaga», Liceul Teoretic «Gheorghe Șincai», toate din Cluj-Napoca, precum și de la Liceul Teoretic «Liviu Rebreanu» din Turda și Colegiul Național «Andrei Mureșanu» din Dej. (…)”, a spus Cuibus.

El a menționat că rezultatul obținut este „unul bun”, fiind o diferență de peste 16 puncte procentuale față de 2012.

Potrivit acestuia, la bacalaureat au fost înregistrate 731 de medii între 9 și 10.

„Promovarea promoției 2013 a fost de 77,85 la sută, față de 61,21 la sută cât a fost în anul 2012, iar a promoției din anii anteriori a fost de 35,94 la sută, față de 18,87 la sută cât a fost anul trecut. Avem trei licee cu sută la sută promovabilitate – «Gheorghe Șincai», «Avram Iancu» și «Georghe Lazăr»”, a spus Cuibus.

Șeful ISJ Cluj a subliniat că principalul motiv al rezultatului bun înregistrat a fost organizarea a două simulări, în decembrie 2012 și aprilie 2013.

„La simularea din decembrie 2012, promovabilitatea a fost de 32,42 la sută și a urcat în aprilie 2013 la 44,31 la sută. O altă cauză ar fi numărul mare de inspecții școlare pe zona tehnologică”, a menționat Valentin Cuibus.

Aproximativ 5.000 de elevi din județul Cluj au susținut examenul de bacalaureat, patru fiind eliminați.

CLUJ – REZULTATE BACALAUREAT 2013. Diferența față de BAC 2012

Anul trecut, rata de promovare la BAC a fost, după primă sesiune și la nivel național, de 43%. În județul CLUJ, rata de promovare înainte de contestații a fost de 54,31%, conform primelor REZULTATE BACALAUREAT Cluj.

BACALAUREAT 2013 a adus și două premiere: a fost pentru prima oară când elevii au primit subiecte diferite în funcție de profilul urmat la liceu. Ministerul a anunțat această măsură încă de la începutul anului școlar 2012-2013, pentru ca adecvarea subiectelor la ceea ce au studiat elevii la școală. Astfel, absolvenții de clasa a XII-a  care au urmat  cursurile la uman sau pedagogic au avut la examenul de BACALAUREAT 2013 subiecte mai dificile decât cei care au urmat un profil real sau filiera tehnologică sau vocațională, alta decât pedagogică.

De asemenea, a fost pentru prima oară când Ministerul Educației a creat o secțiune specială pe EDU.RO pentru sesizarea oricăror fapte de corupție din timpul examenului. De asemenea, orice suspiciune privind desfășurarea examenului de Bacalaureat 2013 a putut fi semnalată și pe www.educatiepentruviitor.ro sau la Telverde valabil în fiecare județ. Telverde pentru BACALAUREAT 2013 este 0800.801.100 și poate fi apelat, gratuit, între orele 8.00 – 21.00.

La proba orală de BAC 2013, rezultatele finale înregistrate la nivel național la proba de evaluare a competențelor de comunicare în limba română (proba A) arată că 94.106 dintre candidații de la BACALAUREAT 2013, adică 62,86%, sunt utilizatori  experimentați ai limbii române. Datele statistice de la Ministerul Educației arată că  6.675 (11,14%) au primit certificat de utilizator de nivel mediu, iar 35.010 (23,38%) au obținut certificatul de utilizator avansat. 

Cele mai mari procente de elevi experimentați sunt în județele: Prahova (77,69%), Brașov (76,31%), Buzău (73,50%), Brăila (72,04%) și Iași (70,32%);

În schimb, există și  județe unde sub 45% dintre elevi sunt experimentați la limba română : Covasna (40,58%), Harghita (41,37%) și Ilfov (43,16%).

La proba de limba română de la BAC 2013 au fost evaluați 149.717. Cei mai mulți candidați au fost în București (13.776),  Constanța (6.129), Bihor (5.678) și Suceava (5.672).

Din totalul candidaților înscriși, 3.920 (2,62%) au absentat, iar șase elevi au fost eliminați din examen, pentru tentative de fraudă.

Înainte de a avea REZULTATE BACALAUREAT 2013 CLUJ și restul țării, iată situația la examenul de BAC din ultimii zece ani:

Calendar PROBE SCRISE LA BACALAUREAT 2013

1 iulie 2013 –  Limba și literatura română – proba scrisă

2 iulie 2013 –  Limba și literatura maternă  proba scrisă

3 iulie 2013 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

5 iulie 2013 – Proba la alegere a profilului și specializări- proba scrisă

8 iulie 2013 – REZULTATE BACALAUREAT 2013 CLUJ și celelate județele

12 iulie 2013 – Afișarea rezultatelor finale

Calendar BACALAUREAT 2013- Sesiunea august-septembrie:

15 – 19 iulie 2013 –  Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen

19 – 20 august 2013 – Evaluarea competențelor lingvistice – limba romană

19 – 21 august 2013 – Evaluarea competențelor lingvistice –  limba maternă

20 – 21 august 2013 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională

22 – 23 august 2013 –  Evaluarea competențelor digitale

26 august 2013 – Limba și literatura romană – proba scrisă

27 august 2013 –  Limba și literatura maternă – proba scrisă

28 august 2013 –  Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

30 august 2013 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă

2 septembrie 2013 – Afișarea rezultatelor la BACALAUREAT 2013 și depunerea contestațiilor

3-4 septembrie 2013 – Rezolvarea contestațiilor

5 septembrie 2013 – Afișarea rezultatelor finale la BAC 2013 CLUJ și restul țării