Prima pagină » Știri » REZULTATE BAC 2020. UPDATE! Ce note au obținut candidații la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2020

REZULTATE BAC 2020. UPDATE! Ce note au obținut candidații la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2020

REZULTATE BAC 2020. UPDATE! Ce note au obținut candidații la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2020

REZULTATE BAC 2020. Au trecut șase zile de când absolvenții de liceu au predat lucrările, în cadrul probei scrise susținute joi, 27 august 2020. Cei peste 40.000 de candidați vor afla miercuri, 2 SEPTEMBRIE, dacă au promovat sau nu Bacalaureatul.

În total, peste 42.700 de candidaţi s-au înscris la a doua sesiune de Bac 2020, peste 24.900 de candidaţi provin din promoţia 2019-2020, iar aproximativ 17.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.

Rezultate BAC 2020. Sesiunea de toamnă

Rezultatele vor fi disponibile pe GÂNDUL.RO la scurt timp după publicarea acestora. Miercuri 2 septembrie, până în ora 12.00, EDU.RO afişează primele rezultate ale cele de a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat 2020. Depunerea contestaţilor se face în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

Rezultate BAC 2020 PRIMA SESIUNE. Consultați aici rezultatele din prima sesiune a Bacalaureatului 2020

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, conform sursei citate.

Rezultate BAC 2020. Rezultatele finale după soluționarea contestațiilor la sesiunea de toamnă

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Nota obţinută în urma reexaminării lucrării poate fi mai mică sau mai mare decât cea iniţială.În cazul lucrărilor notate iniţial între 4,50 – 4,99 sau al celor care au primit o notă mai mare sau egală cu 9,50, rezultatul final rămâne cel obţinut în urma contestaţiei. Restul vor primi o notă modificată în urma contestaţiei doar dacă aceasta diferă cu mai mult de 0,5 puncte de cea iniţială.

„La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD).

În premieră, anul acesta rezultatele examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională sunt anonimizate. Acest lucru înseamnă că nimeni nu va putea vedea numele niciunui candidat asociat cu o notă. Totul se va desfăşura pe baza unor coduri unice, corespunzătoare fiecărui participant în parte.

Atât la avizier, cât şi pe pagina online dedicată rezultatelor de la Bac 2020, vor apărea coduri în dreptul cărora vor fi afişate notele şi mediile obţinute. Fiecare candidat va avea la dispoziţie, în prealabil, codul corespunzător.

Rezultate BAC 2020. Condiții pentru a promova Bacalaureatul

Ministerul Educaţiei a prezentat clar care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un candidat să fie considerat „promovat”. Există trei cerinţe, care trebuie însă îndeplinite cumulativ. Candidatul trebuie:

– să aibă echivalate, recunoscute sau să fi susţinut toate examenele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
– să dea toate examenele scrise şi să obţină nota 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
– să obţină media 6 (cel puţin) la probele scrise.

Rezultate BAC 2020. Sesiunea a doua a Bacalaureatului 2020

24 august: Limba şi literatura română – E.a)

25 august: proba obligatorie a profilului – E.c)

26 august: proba la alegere a profilului şi specializării – E.d)

27 august: Limba şi literatura maternă – proba E.b)

Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale s-a putut realiza în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal au fost calculate mediile candidaţilor şi au fost asigurate echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă, la probele de profil din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice, potrivit MEC.

Rezultate BAC 2020. Rezultate pe judeţe

Link-urile sunt disponibile pe site-ul Edu.ro.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și