Prima pagină » Știri » REZULTATE BACALAUREAT 2012. Cine este Melek Kaftar, singura elevă de 10 din Brașov

REZULTATE BACALAUREAT 2012. Cine este Melek Kaftar, singura elevă de 10 din Brașov

REZULTATE BACALAUREAT 2012. Cine este Melek Kaftar, singura elevă de 10 din Brașov
După afișarea pe edu.ro primelor REZULTATE la examenul de BACALAUREAT 2012, la Brașov nu a fost decât o medie de 10.

După afișarea primelor REZULTATE la examenul de BACALAUREAT 2012, la Brașov nu a fost decât o medie de 10.

Potrivit edu.ro, la Brașov, singura medie de 10 la examenul de BACALAUREAT 2012 a fost obținută de Melek Kaftar, fiica unei brașovence originare din Chișinău și a unui om de afaceri turc, absolventă a Colegiului Național „Andrei Șaguna”, profilul științele naturii, bilingv română-franceză. „Frumoasă, deșteptă, ambițioasă și tenace, parcă nici nu se putea să poarte alt nume decât Melek, care în turcă înseamnă înger”, spune despre ea prof. Mariana Ionescu, directoarea liceului.

Media 10 la Bacalaureat i se pare ceva cât se poate de firesc, mai ales că a terminat clasa a XII-a tot cu media 10.

„În primul rând, am învățat ca lumea, pentru că încă de la începutul clasei a XII-a mi-am propus să termin clasa cu media 10 și să iau tot 10 și la Bac. Asta a fost prioritatea mea și am reușit. Examenul mi s-a părut foarte ușor, lucru normal dacă stai cu burta pe carte, cum se zice, minimum 3-4 ore pe zi, cum am făcut eu. Iar pe lângă această motivație a mea, un alt lucru foarte important a fost contribuția profesorilor, care ne-au sprijinit tot timpul, au lucrat suplimentar cu noi ori de câte ori le ceream, erau de-a dreptul bucuroși când îi solicitam și abia așteptau să le punem întrebări. Și îmi pare nespus de bine că, la rândul meu, le-am putut face și eu o bucurie, mai ales doamnei directoare Ionescu, care se pensionează în toamna aceasta”, dezvăluie Melek „secretul” performanței sale.

O performanță care îi va aduce și un premiu „pe care mi-am promis că mi-l voi da singură: un program legat de medicină, de pe Internet, se numește Vision Body și costă 40 de dolari, cu care vezi foarte bine toate oasele, țesuturile și organele din corpul omenesc”.

Pentru a avea astfel de REZULTATE LA BACALAUREAT 2012 s-a pregătit serios. Programul riguros de studiu n-a împiedicat-o însă câtuși de puțin să se ocupe și de pasiunile extrașcolare, precum activitatea în Minisatul „Sfântul Andrei” din cadrul Seminarului Teologic „Dumitru Stăniloae”, condus de profesorul Sorin Apan – „unul dintre mentorii mei spirituali, de la care am învățat un lucru esențial: atunci când știi, este simplu, atunci când nu știi este greu” – sau cursurile de filosofie din cadrul Proiectului „Agora”, unde a obținut și un premiu trei la unul dintre concursuri.

Din toamnă, Melek Kaftar se va muta la Paris, unde își va începe studiile universitare la Facultatea de Medicină a Universității Pierre et Marie Curie. Va studia pe banii părinților, pentru că, din păcate, toate încercările sale de a obține o bursă au rămas până acum fără nici un rezultat.

„Noroc că în Franța învățământul universitar este subvenționat în mare măsură de stat, așa că la universitatea la care am fost acceptată eu, taxele de școlarizare sunt destul de mici, mai costisitor va fi cu restul cheltuielilor, ca la Paris viața nu e chiar ieftină, dar sunt sigură că mă voi descurca”, se arată ea încrezătoare.

Cât despre o eventuală revenire în țară, după terminarea studiilor, „nici nu se pune problema”: „După șase ani de facultate vor urma alți cinci ani de specializare, iar apoi voi rămâne să profesez ca medic în Franța, unde sunt și condiții de muncă și salarii foarte bune, nu ca în România, unde știm cu toții care e situația sistemului medical”.

Până atunci însă, mai are o „urgență”: măcar o săptămână, două la mare. „Încă nu m-am hotărât dacă o să fie cu gașca pe litoralul românesc, sau cu părinții în Turcia, voi vedea”.

Primele REZULTATE la examenul de BACALAUREAT 2012 indică o rată de promovare de 43%, mai mică decât cea de anul trecut.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani