Prima pagină » Știri » REZULTATE BACALAUREAT 2012, sesiunea august: primele măsuri. Senatorii, de acord cu introducerea BAC-ului profesional începând de anul viitor

REZULTATE BACALAUREAT 2012, sesiunea august: primele măsuri. Senatorii, de acord cu introducerea BAC-ului profesional începând de anul viitor

REZULTATE BACALAUREAT 2012, sesiunea august: primele măsuri. Senatorii, de acord cu introducerea BAC-ului profesional începând de anul viitor

Comisia de educație din Senat a aprobat, miercuri, introducerea în Legea educației a unui amendament care prevede opțiunea Bacalaureatului profesional.

Decizia a fost luată cu unanimitatea voturilor celor șase senatori prezenți la ședința comisiei. Probele la acest tip de exament sunt de competențe, proiect probă practică și examen scris la educație anteprenorială.

Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a precizat că susținerea probelor la bacalaureatul profesional „nu anulează dreptul elevului” de a susține și examenul de bacalaureat național.

Ea a precizat că BAC-ul profesional „asigură o diplomă pentru cei care merg către piața muncii”.

Președintele comisiei de învățământ, Mihail Hărdău, a declarat pentru gândul că prevederea privind introducerea bacalaureatului profesional  a fost adoptată de 3 senatori PSD, 2 de la PDL și unul  de la UNPR. Este vorba de Ecaterina Andronescu, Corneliu Grosu, Nicolae Prunea, Ion Bara, Mihail Hărdău și Doina Silistru.

„Am adoptat ordonanța în unanimitate, dar cu unele mici modificări. BAC-ul profesional va putea fi luat cu nota 6 și nu cu nota 5, așa cum era prevăzut inițial. Examenul va putea fi susținut și de generațiile pe care au picat până acum examenul”, a declarat Hărdău.

Citește și