REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2012 Ilfov – Rezultate FINALE după contestații
Absolvenții claselor a VIII-a care au depus CONTESTAȚII la EXAMENUL DE EVALUARE NAȚIONALĂ 2012 află, pe 2 iulie, REZULTATELE FINALE. 12.000 de contestații au fost depuse, la nivel național, în jur de 7.000 dintre acestea fiind la română.
Elevii din Ilfov care au contestat punctajul inițial obținut la examen vor putea consulta REZULTATELE FINALE pe site-ul Inspectoratului Școlar Ilfov sau la școlile unde au dat probele.
Prima etapă a procesului de ADMITERE LA LICEU 2012 se desfășoară între 5 și 8 iulie, perioadă în care elevii vor completa fișa cu opțiuni, pe baza căreia vor fi repartizați, după calcularea mediei, în instituțiile de învățământ liceal. Candidații vor afla, pe data de 15 iulie, dacă au fost admiși la liceul dorit.