Rezultate evaluare națională 2013. Cele mai bun licee din Constanța. REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ pe EDU.RO. ADMITERE LICEU 2013
Absolvenții clasei a VIII din Constanța vor afla miercuri, pe EDU.RO, notele finale de la Evaluarea Națională. REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 vor fi publicate pe 3 iulie, după soluționarea contestațiilor.
În județul Constanța au fost depuse 571 de constestații după afișarea REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013. Dintre acestea, 414 au fost depuse la limba română, iar 157 la matematică, au precizat reprezentanții ISJ Constanța.
Totodată, peste 76% dintre elevii care au susținut examenul au avut medii peste cinci.
La nivelul județului Constanța, la EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 s-au obținut 422 de note de 10, cele mai multe fiind primite de elevi la matematică, respectiv 407.
Cel mai bun liceu din Constanța a fost anul trecut Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, unde s-a înregistrat cea mai mare ultimă medie de admitere de la nivel județean, respectiv 9,92, la profilul real, specializarea matematică-informatică.
După afișarea REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2012, va avea loc ADMITERE LICEU 2013 care se va realiza prin REPARTIZARE COMPUTERIZAZĂ.
Topul celor mai bune 10 licee din Constanța, după media de admitere din 2012:
1. Colegiul Național Mircea cel Bătrân:
Real, Matematică-Informatică: 9,61
Real, Matematică-Informatică, bilingv engleză: 9,92
Real, Matematică-Informatică, bilingv germană: 9,66
Real, Stiinte ale Naturii: 9,66
Real, Stiinte ale Naturii, bilingv engleză: 9,77
Real, Stiinte ale Naturii, bilingv franceză: 9,55
Real, Stiinte ale Naturii, bilingv germană: 9,79
Uman, Științe Sociale: 9,53
2. Liceul Teoretic Ovidius:
Real, Matematică-Informatică, bilingv engleză: 9,76
Real, Matematică-Informatică: 9,40
Real, Stiinte ale Naturii, bilingv engleză: 9,67
Real, Stiinte ale Naturii: 9,38
3. Liceul Teoretic Traian:
Uman, Filologie: 9,16
Real, Matematică-Informatică: 9,18
Real, Știinte ale Naturii: 9,14
4. Colegiul Național Mihai Eminescu:
Uman, Filologie: 8,67
Real, Matematică-Informatică: 8,83
Real, Știinte ale Naturii: 8,91
Uman, Științe Sociale: 8,62
5. Liceul Teoretic Decebal:
Uman, Filologie: 8,59
Real, Matematică-Informatică: 8,54
Real, Știinte ale Naturii: 8,79
6. Liceul Teoretic Callatis, Mangalia:
Real, Matematică-Informatică: 8,19
Real, Știinte ale Naturii: 8,00
Uman, Științe Sociale: 8,12
7. Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu:
Uman, Filologie: 7,91
Real, Matematică-Informatică: 8,29
Uman, Științe Sociale: 8,44
8. Liceul Teoretic George Emil Palade:
Real, Știinte ale Naturii: 7,79
9. Liceul Teoretic Lucian Blaga:
Uman, Filologie: 7,95
Real, Matematică-Informatică: 7,71
Real, Știinte ale Naturii: 7,82
Uman, Științe Sociale: 7,90
10. Liceul Teoretic George Călinescu:
Uman, Filologie, bilingv engleză: 7.86
Uman, Filologie, bilingv franceză: 7,20
Uman, Filologie: 8,29
Uman, Științe Sociale: 8,06
După EVALUARE NAȚIONALĂ 2012, 150.725 de absolvenți au fost introduși în programul de ADMITERE LICEU 2012. Cu toate acestea, peste 500 de elevi au rămas fără loc în liceu în urma procesului de REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ deoarece nu au completat suficiente opțiuni.