REZULTATE TITULARIZARE 2013. TOPUL județelor cu cele mai multe note de 10 la TITULARIZARE 2013
REZULTATE TITULARIZARE 2013. Examenul de titularizare pe post de anul acesta a adus profesorilor care l-au susținut 160 de note de 10, mai puține decât anul trecut, când au fost 220 de note de 10.
În total, 79,89% dintre profesorii care au participat la concurs au au luat note peste 5, înainte de contestații.
REZULTATE TITULARIZARE 2013. Cele mai multe note de 10 s-au obținut în București- 19, în județul Iași – 16, în județul Cluj -11 și în județul Timiș -8. Cinci județe – Teleorman, Caraș Severin, Vîlcea, Ilfov și Mehedinți nu au niciun profesor de nota 10.
Șapte județe au câte un candidat la TITULARIZARE 2013 care a obținut nota 10: Sălaj, Alba, Vrancea, Olt, Gorj, Călărași și Tulcea.
REZULTATE TITULARIZARE 2013. În total, au fost evaluate lucrările a 29.509 de candidați. Datele de la Ministerul Educației arată că dintre aceștia, 14.098 de candidați (47,78%) au obținut note între 7 și 10, iar 9.476 de candidați (32,11%), note între 5 și 7.
Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în județul Cluj (56,82%), iar cel mai scăzut procent în județul Mehedinți (30,02%). 5.935 de participanți au obținut note sub 5.
REZULTATE TITULARIZARE 2013. Gândul vă prezintă TOPUL JUDEȚELOR CU CELE MAI MULTE NOTE DE 10
BUCUREȘTI -19
IAȘI 16
CLUJ 11
TIMIȘ 8
BRĂILA 6
BIHOR 6
CONSTANȚA 6
HUNEDOARA 6
PRAHOVA 6
MUREȘ 5
SIBIU 5
BRASOV 5
DÂMBOVIȚA 5
BACĂU 5
MARAMUREȘ 4
GORJ 4
ARAD 3
HARGHITA 3
VASLUI 3
NEAMȚ 3
IALOMIȚA 3
DOLJ 3
SATU MARE 2
BISTRIȚA NĂSĂUD 2
SUCEAVA 2
BOTOȘANI 2
GALAȚI 2
COVASNA 2
ARGEȘ 2
SĂLAJ 1
ALBA 1
VRANCEA 1
OLT 1
GIURGIU 1
CĂLĂRAȘI 1
TULCEA 1
TELEORMAN 0
CARAȘ SEVERIN 0
MEHEDINȚI 0
VÂLCEA 0
ILFOV 0
REZULTATE TITULARIZARE 2013. Ministerul Educației precizează că profesorii nemulțumiți de rezultate pot depune contestații în perioada 5-6 august la sediile inspectoratelor școlare județene. Cererile de recorectare a lucrărilor se primesc astăzi, 5 august, imediat după afișarea rezultatelor, până la ora 21.00, și mâine, 6 august, între orele 8.00 și 15.00. Afișarea rezultatelor finale are ca termen data de 8 august.
REZULTATE TITULARIZARE 2013. După rezultatele finale, urmează repartizarea posturilor în învățământul preuniversitar. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată -TITULARIZARE 2013 – candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului.
Pentru angajarea pe perioadă determinată – SUPLINIRE, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.
REZULTATE TITULARIZARE 2013. Repartizarea candidaților pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată va avea loc la nivelul centrelor de concurs, în zilele de 9 și 12 august. Miercuri, 14 august, se va desfășura repartizarea candidaților pe posturile pentru angajare pe perioadă determinată, tot la nivelul centrelor de concurs.
REZULTATE TITULARIZARE 2013 sunt afișate pe portalul Edu.ro.