Ria Novosti: Iulia Timoșenko, „în stare gravă”, după ce s-a infectat cu noul coronavirus
Liderul partidului Batkivshchyna și fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoșenko, a fost infectată cu coronavirus și starea sa de sănătate ar fi „gravă”, a anunțat, duminică, purtătoarea ei de cuvânt, Marina Soroka.
Se pare că Iulia Timoșenko și câteva din rudele ei, printre care și fiica, ar fi infectați cu noul coronavirus, transmite RIA NOVOSTI.
„Da, din păcate, este adevărat. Testul a arătat că Iulia Vladimirovna are coronavirus. Starea ei este gravă”, a anunțat Soroka pe Facebook.
Purtătoarea de cuvânt a Iuliei Timoșenko a adăugat că temperatura corpului fostului premier a ajuns la 39 de grade.
Iulia Timoșenko l-a acuzat pe Petro Poroșenko că a falsificat alegerile prezidențiale
ulia Timoșenko, candidată la președenția Ucrainei, clasată pe locul al treilea în primul tur al scrutinului prezidențial, l-a acuzat pe actualul președinte ucrainean, Petro Poroșenko, că a „falsificat” alegerile, informează agenția de știri UNIAN.
„După Revoluția Demnității, a venit președintele, anturajul său, care nu a plănuit să construiască o țară puternică, democrată, cu competiție egală, cu reguli de viață egale pentru toți, și au transformat din nou Ucraina în corporația lor dubioasă, unde erau obținuți bani din orice, obținuți incorect. Democrația i-a stânjenit și continuă să o facă”, a afirmat Timoșenko, care a deținut funcția de premier al Ucrainei în perioada 2007-2010.
Timoșenko a adăugat că nu va contesta rezultatul primul tur al scrutinului prezidențial, pentru că „actualul președinte a privatizat sistemul judiciar, și astăzi funcționează la fel de fals ca alegerile lui Poroșenko, și nu va da decizii reale privind falsurile care au avut loc”.
Actorul de comedie Vladimir Zelenski și actualul președinte de la Kiev, Petro Poroșenko, s-au clasat pe primele locuri după primul tur al scrutinului prezidențial din Ucraina și se vor înfrunta în cel de-al doilea tur de scrutin, porgramat pe data de 21 aprilie. Timoșenko s-a poziționat pe cea de-a treia poziție, la diferența de doar 2% față de locul doi, ocupat de Poroșenko.