Â
Suplimentele cu multivitamine nu reduc riscul de cancer, maladii cardiovasculare sau de deces în cazul femeilor aflate la menopauză, potrivit rezultatelor unui studiu care s-a desfășurat între anii 1993 și 2005, în Statele Unite, informează AFP.
Un număr de 161.808 femei, cu vârste cuprinse între 50 și 79 de ani, au participat la trei studii clinice pentru a testa terapii hormonale, modificări ale regimului alimentar și suplimente cu multivitamine, în perioada 1993 -1998. La studiu a mai participat un grup martor, format din 93.676 de femei.
După încheierea studiului, voluntarele au mai fost monitorizate, în medie, opt ani, până în 2005.
Informațiile privind utilizarea de suplimente cu multivitamine au fost obținute prin intervievarea participantelor, a indicat profesorul Marian Neuhouser, de la Centrul de cercetări oncologice Fred Hutchinson din Seattle (SUA), principalul autor al studiului.
În total, 41,5% dintre participante au luat suplimente cu multivitamine, timp de peste 15 ani.
Până în 2005, au fost diagnosticate 9.619 cazuri de cancer mamar, colonorectal, renal, stomacal, pulmonar, ovarian, dar și 8.751 de cazuri de maladii cardiovasculare, crize cardiace și accidente cerebrale.
În aceeași perioadă, au fost înregistrate 9.865 de decese în grupul de studiu.
"Rezultatele indică faptul că administrarea de multivitamine nu are beneficii notabile, dar nici efecte nefaste în ceea ce privește riscul de a dezvolta cancer sau maladii cardiovasculare în cazul femeilor aflate la menopauză", au indicat autorii studiului, publicat în Archives of Internal Medicine.