RISCURI. Monica Pop, dezvăluiri incendiare: „Am fost amenințată cu moartea!” / Medicul a vorbit deschis despre vaccinare și epidemia de coronavirus!

Publicat: 03 07. 2020, 09:14
RISCURI. Monica Pop, dezvăluiri incendiare: „Am fost amenințată cu moartea!” / Medicul a vorbit deschis despre vaccinare și epidemia de coronavirus!

Monica Pop este unul dintre medicii care a avut o poziție publică în marile dezbateri despre sănătate, așa cum sunt vaccinarea și epidemia de coronavirus. Atitudinea medicului a dus la situații mai puțin plăcute.

Dr. Monica Pop și-a condamnat colegii care nu au făcut petiții pentru redeschiderea spitalelor, pentru neinternarea asimptomaticilor și în alte probleme din sistemul medical din cauza restricțiilor impuse de autorități în pandemia de Covid-19.

Monica Pop recunoaște că au existat multe situații în care prietenii au rugat-o să nu le facă publice numele, de teama unor consecințe: ”O prietenă bună de-a mea, care a vorbit sincer, a fost amenințată cu moartea”, a povestit Monica Pop într-un interviu pentru Cristi Brancu, citat de stirilekanald.ro.

Monica Pop: „Am depus plângere la poliție”

Medicul a amintit că și ea a fost amenințată cu moartea în urmă cu aproape doi ani! ”Am fost și eu amenințată, am făcut plângere la poliție. A fost foarte urât. A fost în scandalul cu vaccinarea, pe care eu o susțin, nu și în cazul COVID”, a mai spus Monica Pop.

Monica Pop a fost amenințată în urmă cu doi ani, după ce a spus că șefa de primiri ugențe a spitalului s-a îmbolnăvit de rujeolă de la copiii nevaccinați pe care i-a avut la consult. ”Am primit de dimineaţă un mesaj de ameninţare cu moartea pe Facebook pentru că susţin vaccinarea şi pentru că, susţinea persoana respectivă, cu nişte cuvinte pe care nu le pot reproduce, de o vulgaritate fără egal, că vaccinurile sunt produse de evrei şi că omorâm populaţia şi că mor copiii dacă fac vaccinuri. Şi să am grijă cum merg pe stradă pentru că sunt maşini care mă pot lovi sau că pot primi o lovitură în cap, ceva de genul acesta”, a spus Monica Pop, care, deși a depus plângere la Poliție, individul care a amenințat a fost de negăsit.

Ce spune Monica Pop despre vaccinul pentru noul coronavirus

Monica Pop susține vaccinarea, dar nu are mare încredere în vaccinul pentru noul coronavirus. Medicul a explicat totul pe Facebook: „Opțional, în nici un caz obligatoriu! Vaccinul anti-COVID, dacă va exista, trebuie să fie categoric opțional, ca și cel atigripal, că tot un fel de gripă e! În niciu un caz și pentru nici o categorie de oameni NU OBLIGATORIU”.

EXCLUSIV. Monica Pop, despre marele pericol de infectare din apă: „Au fost 10 mii de cazuri. Pericolul există”

„Eu nu cred că noul coronavirus se poate lua din apă, de la piscină. Cel puțin nu am auzit să se fi făcut vreo cercetare cu privire la acest aspect”, a declarat, pentru Gândul.ro, medicul oftalmolog Monica Pop.