Incident ȘOCANT în Gara din Munchen: Un român a fost arestat după ce a încercat să agațe o polițistă îmbrăcată în civil
Un român în vârstă de 40 de ani a fost arestat, în gara centrală din Munchen, după ce a încercat să hărțuiască o polițistă federală îmbrăcată în civil.
Incidentul a avut loc când bărbatul i-a adresat „complimente” ofițerului, iar după ce aceasta a respins avansurile, românul a recurs la un gest șocant, apucând-o de fese și fugind de la fața locului, notează publicația Chiemgau24.de.
Polițista, aflată în timpul liber, a reușit să-l prindă rapid pe agresor și să-l rețină până la sosirea colegilor în uniformă. În timpul transportului către secția de poliție, bărbatul a insultat verbal forțele de ordine și a încercat să lovească un ofițer cu o lovitură de cap.
Potrivit autorităților germane, bărbatul era deja cunoscut poliției și s-a constatat că, în dimineața aceleiași zile, hărțuise mai mulți călători și amenințase un angajat al companiei Deutsche Bahn. În urma acestui incident, împotriva românului a fost declanșată o anchetă pentru hărțuire sexuală, rezistență față de autorități, amenințări și insulte. Judecătorul a dispus arestarea sa preventivă.
Publicația Chiemgau24.de a relatat că investigațiile în acest caz continuă.