Prima pagină » Știri » Român, arestat pentru terorism. Cum plănuia să se arunce în aer când veneau mascații. Discuții șocante interceptate de anchetatori: „Trimite antitero peste mine ca să sară fulgii din ei”

Român, arestat pentru terorism. Cum plănuia să se arunce în aer când veneau mascații. Discuții șocante interceptate de anchetatori: „Trimite antitero peste mine ca să sară fulgii din ei”

Mai multe pe gandul.info

Procurorii arată, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că, în timpul deplasărilor repetate în lași, după ce a fost eliberat din penitenciar, dar și în contextul relațiilor în lumea interlopă, Cristian Bîrzu și-ar fi procurat materiale/ dispozitive pe care să le utilizeze într-un atac violent.

„Inculpatul BÎRZU CRISTIAN s-a exprimat clar, în sensul că nu este dispus sub nicio formă și nu ar mai accepta/suporta o nouă perioadă de detenție în România și nu mai are nimic de pierdut, motiv pentru care plănuiește să-i lase să intre în casa sa pe membrii trupelor de intervenție, după care să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat”, potrivit documentului.

În timpul încarcerării la Penitenciarul Iași, bărbatul a avut un comportament foarte violent, s-a impus ca șef de cameră și a fost diagnosticat cu afecțiuni psihice, respectiv tulburare de comportament și psihopatie iritabil-impulsivă, acesta fiind recidivist, arată procurorii.

„Cetățeanul român BÎRZU CRISTIAN, conform datelor media, este unul din cei mai violenți traficanți de persoane, fiind stabilit în legătură inclusiv cu interlopul bucureștean Ioan Clămparu”, mai arată procurorii în refratul cu propunerea de arestare preventivă.

Astfel, în timpul cât a stat în închisoare, Cristian Bîrzu a dobândit o repulsie față de trupele speciale și și-a manifestat dorința de a se răzbuna pe ei.

„BÎRZU CRISTIAN: Da, e de la Gardă. …[expresie licențioasă] în morții lor! Eu le pregătesc o bombă! Eu nu mai vin înapoi la pușcărie! Păi!
DOMN: [râde] Știu că ești nebun.
BÎRZU CRISTIAN: Eu sunt conștient. Eu sunt aici, pe mine nu mă mai motivează nimic, mă, că dacă-mi dă mandatu” ăsta mare, eu… [expresie licențioasă] în morții lor!
DOMN: Îi omori!
BÎRZU CRISTIAN: Cu tot cu ei. Patru, cinci mascați am luat cu mine și la revedere! O să auziți voi de mine!
DOMN: Cum?
BÎRZU CRISTIAN: O să auziți voi de mine ce-am făcut afară! Eu la pușcărie viu nu mai ajung!
……………………………………………………………………………………………………………………..
BÎRZU CRISTIAN: Nu suport nici măcar…[cuvânt trivial] nimic, să le văd. Să mor, nu vreau nimic! Eu acuma mă concentrez pe cazu” ăsta. La revedere! Nu-mi trebuie, frate! Am fost la, la mosc-…, la ăsta, la JAMIRA, aicea la… S-o făcut musulman. Știi că eu m-am convertit?
DOMN: Da, te-ai pocăit.
BÎRZU CRISTIAN: Nu pocăit, frate, converit la musulmani!”, se arată într-o discuție avută de bărbat pe 16 martie cu o persoană neindentificată.

Mai mult, anchetatorii au stabilit că, pe 25 martie, bărbatul a sunat la Serviciul Unic de Apeluri de Urgență 112, spunând că are două grenade pe care vrea să le folosească și așteaptă trupele de intervenție ale Poliției Române.

„OPERATOR: 112, ce urgență aveți? Alo, ce urgență aveți?
BÎRZU CRISTIAN: Alo!
OPERATOR: Spuneți, ce urgență aveți?
BÎRZU CRISTIAN: N-am nicio urgență ! Pregătiți zece – cinșpe mascați să vină peste mine…Bîrzu Cristian mă numesc… (neinteligibil). zece – cinșpe mascați am nevoie de la antitero să vină peste mine, asta vreau! Să le văd fețele aici când ajung la apartamentul meu, asta vreau … zece – cinșpe mascați…
BÎRZU CRISTIAN: Urgență, vrei urgență?
OPERATOR: da, ce urgență…?
BÎRZU CRISTIAN: Pune așa…trimite antitero peste mine ca să sară fulgii din ei, cu toate trupele lor, cu abuzurile care le fac ei…Trimite-i încoace peste mine să -i arunce două, două grenade să sară în aer …(neinteligibil). Trimite mascații încoace…”, se arată în discuția purtată de către Bîrzu cu operatorul de la 112.

Totodată, bărbatul făcea parte dintr-o grupare care falsifica documente, inițiată în 2017 de către Cristian Aștefănoaei, Gabriel Pintilie, Constantin Mandache și un alt suspect, gruparea fiind specializată în falsificarea de documente și înscrisuri oficiale, respectiv cărți de identitate, documente de călătorie, permise de conducere, adeverințe medicale, contracte de muncă, asigurări auto, plăcuțe de înmatriculare auto, autorizații de transport.

Potrivit referatului cu propunerea de arestare, prețul pentru un permis și un pașaport contrafăcut era de 2.500 euro. 

Magistrații Curții de Apel Iași au emis, miercuri noaptea, mandat de arestare preventivă pe numele lui Cristian Bîrzu, bărbatul din Neamț, acuzat de acte de terorism. Decizia a fost luată după aproape 7 ore de deliberări, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Iași, Diana Micu Cheptene, a declarat miercuri noaptea, corespondentului MEDIAFAX, că s-a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Cristian Bîrzu. Potrivit DIICOT, acesta vrut să comită „atacuri cu bombă la adresa trupelor speciale ale Ministerului Afacerilor Interne care ar încerca capturarea sa în vederea reîncarcerării”, potrivit DIICOT.

Mandate de arestare au fost date și pe numele lui Gabriel Pintilie, Cristian Aștefănoaei și Constantin Mandache, acuzați de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat și fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

Decizia magistraților Curții de Apel Iași a venit după aproape 7 ore de deliberări.

Cei patru bărbați au fost duși în Arestul IPJ Iași.

„În fapt s-a reținut că inculpatul Bîrzu Cristian, domiciliat în Roman, județul Neamț, cetățean român convertit la islam și identificat cu indicatori de radicalizare, după ce a executat o pedeapsă privativă de libertate în regim de penitenciar în Germania și în Romania, și-a exprimat intenția de a comite atacuri cu bombă la adresa trupelor speciale ale Ministerului Afacerilor Interne care ar încerca capturarea sa în vederea reîncarcerării, acesta aflându-se sub măsura controlului judiciar într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Bacău”, arată DIICOT, într-un comunicat de presă remis miercuri MEDIAFAX.

Bărbatul a fost condamnat pe 2 februarie 2015 de către Tribunalul Neamț la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor, faptă ce a avut loc în februarie 2013, victima, un bărbat de 42 de ani, fiind înjunghiată în zona gâtului. Potrivit DIICOT, în timpul executării pedepsei într-un penitenciar din Germania, bărbatul a intrat în contact cu mai mulți deținuți de religie musulmană, unii dintre aceștia radicalizați, și s-a raliat la ideologia acestora, declarându-și susținerea față de atentatele teroriste ca mod de rezolvare a unor probleme socio-religioase.

Citește și