Român mort într-un centru de detenție din Franța / Poliția a demarat o anchetă
This browser does not support the video element.
Un cetățean român a murit într-un centru pentru detenție administrativă situat la periferia Parisului, anunță surse din cadrul Comisiei de anchetă citate de Agenția France-Presse și de cotidianul Le Figaro.
Românul, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost găsit mort într-o celulă a unui penitenciar administrativ din zona Vincennes, la periferia capitalei Franței.
„Fusese adus aici sâmbătă, nu au fost violențe declarate nici cu gardieni, nici cu alți deținuți”, a declarat o sursă din cadrul Comisiei de anchetă.
Decesul a fost semnalat de colegul de celulă al românului.
Autoritățile franceze încearcă să afle circumstanțele producerii decesului.