Român specialist în hidroenergie în Canada, scrisoare emoționantă pentru Cioloș: „Deschideți larg brațele Diasporei!”

Publicat: 13 02. 2016, 09:43
Actualizat: 15 02. 2016, 18:05

Iată mai jos scrisoarea integrală trimisă de Neculae Preda lui Dacian Cioloș, conform paginadepolitica.ro:

”Vă mărturisesc domnule Prim-ministru că următorul pasaj din discursul dumneavoastră din Parlamentul României, m-a emoționat profund. Dar, căruia dintre românii stabiliți peste mări și oceane nu i-au pătruns până-n adâncul sufletului :

‘Pentru că tot dumneavoastră, partidele politice, va trebui să fiți cei ce veți continua să clădiți o țară care sa dea speranță românilor, care să-i facă pe cei plecați să își dorească să se întoarcă. Si asta este marea mea speranță și aici sper că și acest Guvern să contribuie. Pentru că dacă vorbim de „acasă”, acasă este într-un singur loc, aici în România. Am purtat acest acasă în inimă, în toți acesti ani când am fost chemat să-mi exercit atribuțiile în afara țării…’.

Stimate domnule Prim-ministru, deschideți larg brațele Diasporei, specialiștilor cu experiență solidă la nivele guvernamentale din țările Alianței, din înalta tehnologie și sectoarele de importanță strategică, profesioniști care cu dragă inimă vor da României o parte din viața lor fără sa va ceară nimic în schimb, români ce au România în suflet și nu în buzunare. Stabiliți domeniile în care aveți nevoie de expertiză și integritate (fără culoare politică) și deschideți o „bancă” pentru CV. România poate progresa numai prin competență si muncă cinstită !

O zi bună domnule Prim-ministru !

NB- o propunere de ameliorare a serviciului electronic de corespondență (e-mail pm@gov.ro) : confirmare automată a primirii corespondenței”.