Român stabilit în Italia, înjunghiat în gât de propriul patron. Care este starea lui
În cadrul atacului, petrecut în orașul Cherasco, regiunea Cuneo, unde românul era stabilit, patronul, în vârstă de 63 de ani, a încercat să îl lovească și cu o bară de metal, moment în care colegii care au fost martori la incident l-au oprit.
Ulterior, victima a fost dusă la un spital din Cuneo, unde românul este spitalizat, probabil pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile. Din fericire, rănile nu sunt foarte grave.
Carabinierii locali au fost alertați în legătură cu incidentul și au reușit să stabilească ceea ce s-a întâmplat cu ajutorul martorilor care, cel mai probabil, i-au salvat viața lucrătorului român.
Astfel, atacatorul, patronul italian, a fost descoperit în propria casă, în apropierea locului unde a avut loc incidentul iar în prezent se află incarcerat la închisoarea din Cuneo.
Avocatul acuzării, reprezentant al românului, a declarat că „Modul în care a avut loc atacul arată că agresorul este un criminal, ținând cont că mai întâi a atacat o parte vitală a victimei, cauzându-i o rană gravă, iar ulterior l-a urmărit cu o bară de metal, deci manifestând dorința de a-l ucide. Doar intervenția promptă a celorlalți oameni a întrerupt ceea ce ar fi putut deveni o execuție”, relatează publicația La Voce di Alba.
Foto: Pixabay