Româncă, obligată să facă pușcărie în Dubai după ce a întreținut relații sexuale fără să fie căsătorită cu partenerul

Publicat: 02 08. 2017, 15:33
Femeia originară din România a întâlnit un bărbat, cel mai probabil tot român, pe un iaht de lux din Dubai, plecând împreună într-o croazieră, acolo unde au întreținut, de comun acord, relații sexuale. La scurt timp, aceasta și-a dat seama că a rămas însărcinată, fără să fie, însă, căsătorită cu bărbatul, despre care se crede că ar fi fugit din țară la aflarea veștii, informează muslimjahan.com. 
 
Pentru a renunța la bebelușul pe care nu și-l dorea, românca a luat niște pastile care provoacă avortul și, potrivit informațiilor existente până în acest moment, au apărut apoi sângerări pentru care a trebuit să se prezinte rapid la un spital din Dubai, acolo unde medicii și-au dat seama imediat că simptomele sunt date de administrarea pilulelor respective. 
 
Pentru că nu a reușit să dovedească faptul că sarcina sa era una așteptată și legală, managerul unității medicale a anunțat poliția referitor la un presupus caz de avort forțat, lucru interzis și incriminat prin lege în Emiratele Arabe Unite. 
 
După ce a fost interogată de poliție, românca a mărturisit că bebelușul fusese conceput în urma relațiilor sexuale întreținute pe iaht, iar atunci când a fost întrebată despre bărbatul cu care s-a întâlnit în seara respectivă, aceasta a răspuns că știe doar că a părăsit țara. Femeia a mărturisit și că a luat pastile care provoacă avortul pentru a reuși să scape de sarcină. 
 
Procurorii au acuzat-o, astfel, pe româncă de întreținere de relații sexuale în afara căsătoriei și de utilizarea de pilule pentru determinarea unei întreruperi de sarcină. Ajunsă în fața instanței, însă, femeia și-a retras mărturia și a susținut că nu a făcut niciodată sex pe teritoriul Dubaiului. În înfățișare, aceasta a declarat că a întreținut relații sexuale în afara Emiratelor și a cerut judecătorului de caz să respingă speța. 
 
Femeia nu a avut câștig de cauză, iar completul a decis să o condamne la trei luni de închisoare pentru acuzația de întreținere de relații sexuale și la încă o lună pentru infracțiunea privitoare la avort. S-a decis, de asemenea, și deportarea sa. Românca a contestat sentința, iar în final Curtea de Apel a redus pedeapsa la o singură lună de detenție și i-a aplicat o amendă pentru provocarea avortului, fiind menținută și hotărârea referitoare la deportare.