Româncă UCISĂ de fostul iubit, în Spania, în fața prietenilor ei
O româncă în vârstă de 34 de ani care muncea la o fermă de căpșuni din Spania a fost ucisă de fostul iubit. Femeia anunțase că avea de gând să facă o plângere pentru hărțuire sexuală.
O româncă de 34 de ani, care plecase în Spania pentru a lucra pe plantațiile de căpșuni, a fost omorâtă astăzi de fostul iubit.
Tragedia a avut loc în Palos de la Frontera.
Fostul său iubit, în vârstă de 30 de ani era originar din Mali și a acționat din gelozie.
Femeia avea de gând să facă o plângere pentru hărțuire sexuală împotriva acestuia, dar din nefericire nu a mai apucat.
Potrivit autorităților, crima a avut loc în dimineața aceasta, când victima a ajuns la domiciliul său.
Criminalul a spus că nu intenționa să o omoare
Românca se întorsese acasă însoțită de un prieten și o altă persoană care au fost martore la această crimă, potrivit Ziarulromânesc.
A coborât din mașină, iar în momentul în care a intrat în casă a fost înjunghiată în spate.
Agresorul și-a recunoscut faptele în fața instanței, spunând că a acționat din gelozie și că nu avea intenția să o omoare pe femeie.