România a început procedurile de suspendare a dreptului de survol pentru Rusia
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat care au fost deciziile luate de task-force-ul pentru gestionarea crizei din Ucraina.
„În primul rând aş vrea să vă anunţ că România a început procedurile de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum şi a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparţin companiilor din Federaţia rusă. Aceste proceduri se vor derula în cursul acestei zile”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
De asemenea, România urmează să demareze procedurile de retragere din Banca Internaţională de Investiţii, a anunțat Dan Cărbunaru.
Peste 14.000 de ucrainieni intraţi în România. 54 au cerut azil
Acesta a precizat că, în acest moment, în România se află aproximativ 14.000 de cetățeni ucrainieni. „Dintre aceștia, 54 de cetățeni ucrainieni au ales să solicite protecția statului român. La nivelul MAI au fost luate măsuri pentru a întări și suplimenta efectivele la granița cu Ucraina. Ei vor beneficia de toate drepturile prevăzute de legislația noastră. Solicitanții de azil vor beneficia de cazare, dar și de alte măsuri de asistență: materială, financiară, acces la piața forței de muncă…”
În ceea ce privește punctele de trecere a frontierei, de astăzi sunt operaționalizate măsuri suplimentare de gestionare a fluxului de persoane: lanțul de coordonare și comandă – vor face parte reprezentanți al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ), Direcția de Sănătate Publică și alte instituții cu atribuții în domeniu”.
Fluxul de trafic pentru cetățenii sosiți din Ucraina prin punctele de frontieră, reorganizat
„S-au stabilit niște zone tampon, zone de așteptare și puncte de asigurare a hranei și a apei. Mulțumirile se agresează oamenilor, ONG-urilor, reprezentanților societății civile, voluntarilor și autorităților”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Pentru a gestiona mai bine această situație, s-a decis să se instaleze corturi (pentru ca oamenii să nu aștepte în frig), au fost alocate mijloace de transport pe care autoritățile publice le pun la dispoziție pentru a prelua persoanele care au venit din Ucraina pe jos.
Platformă pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina
Autoritățile au decis constituirea unui grup de coordonare a asistenţei umanitare destinate refugiaţilor din Ucraina.
„Vor putea accesa această platformă, care este deja funcţională, menţionând doar câteva informaţii: denumirea organizaţiei, persoana de contact, numărul de telefon, adresa de email şi tipul de resurse pe care le pot oferi: bunuri materiale, servicii, produse alimentare, spaţii de cazare, facilităţi de transport şi aşa mai departe. În acest fel, ne asigurăm că atât eforturile care se fac la nivel central, cât şi la nivel local sunt integrate şi corelate cu cele pe care voluntarii sau alte categorii dispuse să se implice în acest efort le fac”, a mai adăugat Cărbunaru.