România ar putea importa sânge din UE, în caz de calamități

Publicat: 08 02. 2013, 20:06
Actualizat: 01 02. 2019, 23:09

România ar putea importa sânge și componente sanguine umane din statele UE, în cazul unor calamități, catastrofe și evenimente deosebite, urmând să fie posibil și exportul către alte țări, cu condiția să nu fie afectat necesarul național, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătății (MS).

Proiectul Ordinului pentru aprobarea normelor de autorizare pentru importul sau exportul de sânge și componente sanguine din sau în alte țări, postat pe site-ul MS, se află în dezbatere publică până la 7 martie.

Potrivit proiectului, acesta nu se aplică pentru importul și/sau exportul de sânge uman și/sau componente sanguine umane destinate altor domenii decât cel terapeutic.

Același document prevede că nu se acceptă importul de sânge și componente sanguine umane dacă în statul de unde se importă există focare sau epidemii de infecții transmisibile prin sânge.

Importul de sânge și componente sanguine umane se face în special în caz de calamități, catastrofe și evenimente deosebite, în care apare o creștere marcată a necesarului de sânge și /sau componente sanguine și scăderea rezervei naționale de sânge, dar și atunci când există nevoie de anumite componente sanguine care nu se produc în România, se arată în proiect.

În privința exportului, acesta se aprobă cu condiția neafectării autosuficienței naționale, inclusiv a rezervei naționale de sânge, conform documentului citat.

Proiectul a fost redactat după ce, în cadrul acțiunii de verificare a Comisiei Europene privind stadiul transpunerii de către România a directivelor din domeniul transfuziei sanguine, s-a constatat că există reglementări comunitare pentru care nu a fost găsite corespondențe în legislația națională.

Potrivit reglementărilor UE, în cazul sângelui și al componentelor sanguine importate din țări terțe, este importantă asigurarea unui nivel echivalent de trasabilitate de către centrele de transfuzie sanguină în etapele ce preced importul în Comunitate.

Documentul prevede, astfel, stabilirea unor proceduri precise de identificare a donatorului, a pacientului și a laboratorului prin arhivarea informațiilor și printr-un sistem de identificare și etichetare
adecvat.

Este de dorit, de asemenea, dezvoltarea unui sistem care să permită identificarea unică și inconfundabilă a donațiilor de sânge și de componente sanguine în interiorul Comunității.

Introducerea sau scoaterea din țară de sânge și componente sanguine pentru utilizare terapeutică, fără autorizație eliberată de către Ministerul Sănătății constituie infracțiune și se pedepsește conform legii, prevede același proiect.

Directorul Centrului de Trasfuzii București, dr. Doina Goșa, declara în iunie 2012 că anual sunt colectați aproximativ 40.000 de litri.

Potrivit medicului, cele mai mari cantități de sânge sunt folosiți pentru transplantul de ficat, de cord, rinichi, medular și în oncologie. De asemenea, clinicile de chirugie cardiovasculară solicită mult sânge și produse derivate.

În Centrul de Transfuzii al Capitalei donează, în fiecare lună, aproximativ 5.000 de persoane.

Numărul donatorilor din România nu depășește 2 la sută din populație, față de media europeană de 10 la sută.