România are o rată a deceselor în accidente rutiere comparabilă cu Bangladesh sau Africa de Sud, dar face o surpriză în privința legislației

Publicat: 08 05. 2013, 10:20
Actualizat: 22 02. 2019, 13:41

România înregistra, în 2010, o rată relativ mare a deceselor în accidente rutiere față de multe țări UE, însă aproape egală cu cea din SUA, în timp ce, din punct de vedere al eficienței legislației privind circulația pe drumurile publice, este notată cu 8 din 10, într-un raport al OMS, prezentat de Mediafax.

Raportul Organizației Mondiale a Sănătății, dat publicității anul acesta, plasează România printre țările europene cu o rată relativ mare a deceselor în urma unor accidente produse pe drumuri publice – 11,1 la suta de mii de locuitori, aceeași cu a Lituaniei, dar mai mare decât cele înregistrate de Bulgaria (10,4) și Ungaria (9,1).

Comparația cu statele occidentale poate fi considerată descurajantă în condițiile în care, tot în 2010, Franța, de pildă, avea o rată a deceselor de doar 6,4, Germania și Danemarca – 4,7, Marea Britanie – 3,7, iar Suedia – 3.

În raport este prezentată și statistica deceselor în accidente rutiere din 2010, România figurând cu 2.377, Bulgaria – 775, Ungaria – 740, Germania – 3.648, Franța – 3.992, iar Rusia cu nu mai puțin de 26.567.

La nivel mondial, rata deceselor în accidentele rutiere din România este însă comparabilă cu cele din SUA (11,4), Guinea Ecuatorială (11,4) și Bangladesh (11,6).

Același indicator al României este însă mult sub cele din Thailanda, Africa de Sud și unele țări din America Latină.

În raportul OMS este analizată și ponderea persoanele rănite grav pe drumuri publice care sunt luate cu ambulanța. La acest capitol, România, cu un procent de minimum 75 la sută, se află în categoria țărilor cele mai eficiente.

De asemenea, în privința eficienței legislației rutiere și, implicit, a limitelor de viteză impuse, România este notată cu 8 din 10, în timp ce Norvegia, Ungaria, Austria și Bulgaria au nota 7, iar Belgia, 6.

Din același punct de vedere, Franța și Finlanda sunt notate cu 9 în raportul OMS.

Pentru eficiența obligativității privind purtarea centurii de siguranță, România are nota 8, în raport menționându-se, pe de altă parte, că se numără printre numeroasele țări, majoritare de altfel, care nu interzic vorbitul la telefon prin hands-free în timpul șofatului.

În raport se mai menționează că, la nivel mondial, numărul deceselor în accidente rutiere, deși nu a crescut, se menține totuși la un nivel „inacceptabil de mare” – 1,24 milioane pe an.