Prima pagină » Știri » România, condamnată la CEDO să plătească 196.400 euro din cauza condițiilor din închisori în 2014

România, condamnată la CEDO să plătească 196.400 euro din cauza condițiilor din închisori în 2014

România, condamnată la CEDO să plătească 196.400 euro din cauza condițiilor din închisori în 2014
România, condamnată la CEDO să plătească 196.400 euro din cauza condițiilor din închisori în 2014

Potrivit ANP, „supraaglomerarea reprezintă o provocare majoră a sistemului penitenciar românesc”, deficitul de locuri de cazare fiind în prezent de 11.170 de locuri.

Oficiali ai ANP au explicat că, potrivit legislației europene, fiecare deținut are dreptul la un spațiu de patru metri pătrați, obligație pe care sistemul penitenciar românesc nu poate să o respecte.

Astfel, pentru limitarea efectelor supraaglomerării, în 2014, ANP „s-a axat pe dezvoltarea infrastructurii”.

Mai exact, anul trecut, la Penitenciarul Găești, au fost demarate lucrări de transformare a pavilionului școală în pavilion de detenție, la Penitenciarului Codlea au continuat lucrările la un nou pavilion pentru detenție, bloc alimentar și centrală termică, și au fost realizate proiectele pentru pentrut transformarea a două pavilioane administrative auxiliare în spații de detenție la Penitenciarul Giurgiu, pentru transformarea unor grajduri în spații de detenție la Secția Ișalnița din cadrul Penitenciarului Craiova și pentru amenajarea unuor celule în locul atelierului de producție la Penitenciarului Satu Mare.

Tot anul trecut au fost obținute fonduri norvegiene pentru modernizarea secției de tineri din Penitenciarul Bacău și înființarea unui centru terapeutic pentru femei în Penitenciarul Gherla, unde lucrările urmează să înceapă în 2015.

În același timp, conform bilanțului, se are în vedere reabilitarea unui număr de 1.380 locuri de cazare prin finalizarea obiectivelor de reparații capitale la Penitenciarul Codlea (100), Penitenciarul Mărgineni (200), Penitenciarul Aiud (80), Penitenciarul Baia Mare (200) și Penitenciarul Iași (800).

În 2014, ANP a transmis Ministerului Afacerilor Externe 148 de puncte de vedere pentru formularea apărărilor în cauzele aflate pe rolul CEDO care privesc condițiile de detenție în care România este parte.

Statul român a fost condamnat anul trecut în 29 de cazuri vizând condițiile din penitenciare, față de 32 în 2013, și a fost obligat la plata unor despăgubiri în cuantum de 196.400 euro, comparativ cu suma de 221.819 euro în 2013.

Directorul ANP, Cătălin Bejan, a declarat că în România ar fi nevoie de un penitenciar nou, care, deși nu ar rezolva complet deficitul de peste 11.000 de locuri, ar reprezenta un început. Reprezentanții ANP au identificat și două locuri unde ar putea fi construită o închisoare nouă: orașul Caracal și localitatea prahoveană Berceni.

Bejan a subliniat că o astfel de construcție implică niște costuri foarte mari, dând exemplu construirea unui penitenciar modern la Madrid, pentru care statul spaniol a plătit 110 milioane de euro.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și