România de azi: „Cele mai sănătoase și curate mere, nestropite niciodată, se dau acum la porci”
„Este o mare tragedie faptul că s-a rupt relația dintre producător și piață. Acolo este o mare tragedie. Când eram copil, picau merele toamna, le adunam și le duceam la un centru de colectare. Spuneți-mi mie unde mai există așa ceva astăzi? Cele mai sănătoase și curate mere, nestropite niciodată se dau acum la porci. Sigur, veți spune că e cel mai bun porc”, spune Irimescu.
„Nu pot să vă spun însă ce discuții am avut despre porcii crescuți în gospodăria populației cu Comisia Europeană cu ani în urmă pe bunăstare. Le-am spus: cum credeți că este bunăstarea animalului mai importantă – când un an întreg îl mângâi pe porc și este ca un membru al familiei, îi dai ce-i mai bun și trăiește în aer liber, sau când este ținut în boxă și nu vede lumina doarelui, dar la sfârșit de ciclu îl asomezi?”, a spus Achim Irimescu, citat de agrointel.ro.
Acersta spune că principala problemă este reprezentată de faptul că oamenii care elaborează legislația agricolă nu au contact fizic cu sectorul. „Se întâmplă și la MADR, ca și la Comisia Europeană. Dacă vă uitați, un fost comisar, Mariann Fischer Boel, a luat decizia înțeleaptă să trimită funcționarii din DG Agri să vadă cum arată o fermă pentru că ei făceau legislația de la calculator”, a exemplificat Irimescu dimensiunea problemei.