Când vor fi gata? Exact-exact, nimeni nu face o estimare exactă. Nici măcar ministrul Mircea Dobre care spune, într-o declarație pentru Gândul, că puține dintre ele ar putea începe la anul, având toată documentația gata. Ba chiar unele proiecte ar putea dispărea de pe listă. Și asta pentru că regulile sunt mai stricte decât în trecut. „În afară de criteriile de eligibilitate am pus acolo niște termene. 13.12.2018 în care autoritățile locale trebuie să vină cu documentația tehnico-economică. Dacă nu vin cu ea, automat proiectul dispare din hotărârea de guvern, și până la 31.12.2019 se vine cu autorizația de construire”, a declarat Dobre pentru Gândul.
Pas cu pas, autoritățile locale ale căror proiecte au fost alese din cele 1.400 primite de minister trebuie să-și facă documentația tehnico-economică, după care să primească aviz de la o comisie a ministerului, iar în final să aibă autorizația de constructie. În final, banii vor veni de la Ministerul Turismului care poate suporta până la 100% din investiție.
„Noi funcționăm ca o autoritate de management. Dar nu suntem pe fonduri europene, suntem pe bugetul statului. Noi suntem autoritatea de management, facem transferul de la bugetul central către bugetul local. A fost și HG 120/2010, numai că ăla a fost așa general, nu s-a pus niciun termen, toată lumea s-a culcat pe-o ureche și n-a mai făcut nimeni nimic. Și din sutele de proiecte aprobate în HG s-au făcut doar 47. Dom`ne, ne asumăm și noi ceva, mișcăm și noi ceva?! Sau facem o hotărâre de guvern doar de dragul de-a o face?!”, a comentat ministrul Turismului.
„Dacă-l văd începând, pur și simplu să vină un utilaj, cred că sunt deja în al nouălea cer. (…) E un proiect din 1968, acolo trebuia să fie un oraș olimpic”
Masterplanul cuprinde trei proiecte de turism de interes național care vizează dezvoltarea infrastructurii domeniului schiabil în Făgăraș, obiective de dezvoltare din Delta Dunării și litoralul Mării Negre, Sulina, precum și dezvoltarea zonei de agrement în portul Constanța.
„Eu țin foarte mult la chestia asta cu investițiile și vă spun, dacă numai pe ăla cu Munții Făgăraș l-am face, am dubla capacitatea de schi a României. Ar fi 150 de kilometri de schi într-un singur loc, unde zăpada este peste 250 de zile naturală. Nu au mulți în Europa. Ăla e un vis de-al meu personal. Dacă-l văd începând, pur și simplu să vină un utilaj, cred că sunt deja în al nouălea cer. (…) E un proiect din 1968, acolo trebuia să fie un oraș olimpic, dar n-au fost bani, a fost cutremurul din `77″, a declarat ministrul Mircea Dobre, pentru Gândul.
Lista proiectelor de interes local cuprinde nu mai puțin de 142 de investiții în infrastructură în turism. Între ele sunt stațiuni care în urmă cu zeci de ani erau adevărate perle ale României, însă acum sunt în paragină. Astfel, investiții semnificative ar urma să meargă către Sărata Monteoru, Amara sau Băile Tușnad, doar trei dintre obiectivele de turism balnear pe care autoritățile locale, cu sprijinul Guvernului, vor să le relanseze.
„Actul normativ prevede activități majore în domeniul turismului: dezvoltarea turismului de sănătate, a domeniului schiabil, a infrastructurii turistice de agrement dar și dezvoltarea echilibrată și integrată a zonei turistice din Delta Dunării și a stațiunilor de pe litoralul Mării Negre, a infrastructurii turistice de-a lungul Dunării și cea din zona montană înaltă și nu în ultimul rând extinderea infrastructurii de vizitare din ariile naturale protejate, altele decât cele din zona montană”, se arată într-un cominicat al Ministerului Turismului.
CITEȘTE AICI LISTA COMPLETĂ A INVESTIȚIILOR PROPUSE
Nu mai puțin de nouă parcuri de aventuri sunt în planurile ministerului, ca proiecte de importanță locală. Acestea vor fi construite în Moneasa (județul Arad), Slănic Moldova (județul Bacău), Tîrgu Ocna (județul Bacău), Sînmartin (județul Bihor), Sîngeorz Băi (județul Bistrița Năsăud), Borsec (județul Harghita), Sinaia (județul Prahova), Sucevița (județul Suceava) și Voineasa (județul Vâlcea).
Investiții sunt prevăzute și pentru domeniile schiabile din Alba – Valea Sebeșului, Bihor – Budureasa, Bistrița – Valea Sălăuței, Valea Bîrgăului Brașov – Poiana Brașov, Predeal, Lisa, Drăguș, Râșnov, Caraș Severin – Muntele Mic, Nedeia, Cluj – Băișoara, Covasna – Comandău, Covasna, Dâmbovița – Padina, Harghita – Mădăraș, Suhard, Izvoru Mureșului, Maramureș – Borșa, Gutâiul Doamnei, Mureș – Sovata, Neamț – Durău, Prahova – Cazacu, Azuga, Bușteni, Sinaia, Suceava – Munții Călimani, Vatra Dornei.
Cât privește finanțarea, potrivit hotărârii de Guvern, ministerul Turismului suportă 100% investițiile de importanță națională cum ar fi dezvoltarea unui domeniu schiabil de peste 100 km și a unor porturi turistice în zona Deltei Dunării și a litoralului Mării Negre. Pentru investiții realizate în stațiunile de interes național, contribuția instituției este de 90%, iar contribuția unității administrativ-teritoriale(UAT) beneficiare este de 10%; pentru investiții realizate în stațiunile de interes local, contribuția Ministerului Turismului este de 85%, iar contribuția UAT-ului beneficiar este de 15% . Contribuția Ministerul Turismului este de 70% și contribuția UAT-ului/ asociației de dezvoltare intercomunitară beneficiară este de 30% pentru investiții în domenii de aplicare ale Hotărârii, altele decât cele menționate anterior.