România, locul trei printre cele mai corupte state din UE. Câți bani pierde statul din această cauză

Publicat: 23 03. 2016, 14:24

Cele trei state membre UE se află în fruntea unui clasament în care toate statele membre din Europa de Est înregistrează niveluri peste media europeană, potrivit indicilor corupției folosiți în acest studiu.

Autorii raportului recomandă extinderea unor mecanisme „de tip MCV” la un număr de state.

Mecansimul de Cooperarea și Verificare (MCV) a fost special conceput pentru Bulgaria și România și le este aplicat de la aderarea la UE în 2007.

Toți indicii corupției folosiți în raport relevă „un tipar asemănător, potrivit căruia aproape același grup de țări prezintă de-a lungul timpului un nivel superior mediei corupției în cele 28 de state membre UE”.

Din acest grup fac parte 12 state membre, și anume „Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Grecia, Italia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria”.

Autorii studiului recomandă, de asemenea, înființarea unei procuraturi europene.

Potrivit studiului, care „analizează costul non-Europei în legătură cu corupția”, inabilitatea de a lupta împotriva acestui fenomen în interiorul blocului european conduce la pierderea a până la un trilion de euro anual, reprezentând 6,3% din PIB-ul Uniunii.

Însă costul corupției în termeni economici variază mult de la un stat la altul.

„De exemplu, Bulgaria, Croația, România și Letonia pierd anual 15% din PIB-ul lor anual din cauza corupției”, se arată în raport.

Bulgaria, în special, înregistrează pierderi în valoare de 22 de miliarde de dolari – reprezentând 22% din PIB anual – potrivit diverșilor indici utilizați în această cercetare, relatează site-ul Novinite.com.

În afară de costul financiar, această corupție „endemică” accentuează inegalitatea, crește nivelul crimei organizate și slăbește statul de drept, se subliniază în raport.

Autorii raportului recomandă trei măsuri Uniunii Europene: să aplice mecanisme de tip MCV statelor în care nivelul corupției se situează peste media europeană, apreciind că această măsură va reduce impactul corupției cu 70 de miliarde de euro anual; să înființeze o procuratură europeană, apreciind că măsura va reduce aceste pierderi cu 0,2 miliarde de euro anual și să implementeze un sistem de licitații publice european, estimând că acest lucru va reduce costurile corupției (estimate la cinci miliarde de euro anual) cu 920 de milioane de euro anual.