Prima pagină » Știri » România, lovită de cutremure. Patru seisme într-o singură zi. Unde s-au produs

România, lovită de cutremure. Patru seisme într-o singură zi. Unde s-au produs

România, lovită de cutremure. Patru seisme într-o singură zi. Unde s-au produs
Patru cutremure s-au produs marți în România: în Harghita, în Timiș, în Vrancea și în Buzău.

Primul seism s-a produs la adâncimea de 90 de kilometri, la ora 01:47 în Harghita și a avut magnitudinea de 2,7 grade pe scara Richter. Cele mai apropiate orașe de epicentrul seismului sunt Brașov (66 de kilometri), Sibiu (114 kilometri), Bacău (115 kilometri), Ploiești (149 kilometri) și Cluj-Napoca (156 de kilometri).

Ulterior, un cutremur cu magnitudinea de 2,6 grade pe scara Richter s-a produs în Vrancea. Seismul a fost urmat de altul, de 2,8 grade, în Banat, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Cutremurul de 2,6 grade pe scara Richter din Vrancea s-a produs la adâncimea de 98 kilometri, la ora 07:02. Cele mai apropiate orașe de epicentrul seismului au fost Brașov, Ploiești, Bacău, Galați și Brăila.

La ora 07:26 a avut loc un alt cutremur, de 2,8 grade, în Timiș. Seismul din Timiș s-a produs la adâncimea de 5 kilometri, la 34 de kilometri de Timișoara.

Al patrulea cutremur s-a produs la ora 09:18, în zona seismică Vrancea, județul Buzău și a fost cel mai puternic. A avut magnitudinea de 3.4 grade și s-a produs la adâncimea de 170 de kilometri.

 

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și