România, medalie de argint și una de bronz la Olimpiada de Științe a Uniunii Europene
Potrivit sursei citate, echipa medaliată cu argint a fost alcătuită din Cristiana-Diana Diaconu și Tudor Pipirig, de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași, și Vlad-Gabriel Sîmbotin, de la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui.
Medalia de bronz a fost obținută de echipa în a cărei componență au fost elevii Maria Teodora Șerbana, de la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, Paul Haidu-Gerea, de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, și Codrin Paul Oneci, de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara.
Olimpiada de Științe a Uniunii Europene este o competiție cu caracter interdisciplinar pe echipe, în care fiecare stat poate înscrie două formații compuse din câte trei elevi. Participanții susțin două probe practice cu durata de patru ore fiecare, la trei discipline – biologie, chimie și fizică -, punctele de la fiecare experiment cumulându-se pentru echipă.
Ediția din acest an a competiției, desfășurată în perioada 26 aprilie – 3 mai, la Klagenfurt (Austria), a reunit 50 de echipe din 25 de state ale Uniunii Europene.