Prima pagină » Știri » România, pe primul loc în UE la producția de miere

România, pe primul loc în UE la producția de miere

România, pe primul loc în UE la producția de miere
România se situează pe locul al 2-lea în Uniunea Europeană, după Spania, ca număr al familiilor de albine și pe primul loc la producția de miere, a declarat sâmbătă ministrul Agriculturii Petre Daea, la o conferință de specialitate.

Ministrul spune că albinele sunt responsabile pentru polenizarea a trei sferturi din principalele culturi alimentare, albinele furnizează un serviciu esențial pentru agricultura modernă. „Încercați să vă imaginați lumea fără mere, pere, citrice, morcovi, struguri, măsline, roșii ori migdale sau o primăvară lipsită de florile câmpului. Circa o treime din culturile de legume, fructe și flori din zonele temperate depind de serviciile albinelor, iar dacă extindem această abordare spre tropice, aproape toate plantele cu flori depind de insectele polenizatoare. Așadar, albinele joacă un rol important în viața noastră, iar serviciile lor sunt gratuite. Pe de altă parte, datorită rolului socio-economic și științific, apicultura este o activitate care contribuie la dezvoltarea spațiului rural”, a spus ministrul.

Evenimentul a fost organizat cu prilejul ‘Zilei Mondiale a Albinei”, instituit de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în anul 2017.

Daea spune că apicultura a cunoscut cea mai mare dezvoltare, în anii 60, când România era al cincilea producător mondial de miere.

În prezent, a spus Daea, România acordă o atenție deosebită sectorului apicol din punctul de vedere al agriculturii, al protecției plantelor și al agriculturii sustenabile, deoarece albinele au un impact mare asupra echilibrului ecologic. Totodată, se are în vedere asigurarea funcționării integrate a tuturor sectoarelor, dar și susținerea programelor de sprijin, de cercetare, inovare și de educație pentru sectorul apicol, pentru a se asigura că apicultura face parte în continuare din producția agricolă.

 

Autor

Citește și