Prima pagină » Știri » „România poate fi considerată un model regional”. La ce se referă declarația președintelui Klaus Iohannis

„România poate fi considerată un model regional”. La ce se referă declarația președintelui Klaus Iohannis

„România poate fi considerată un model regional”. La ce se referă declarația președintelui Klaus Iohannis

Rugat să transmită un mesaj cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, preşedintele Klaus Iohannis a precizat că România poate fi considerată un model regional în ceea ce priveşte asumarea Holocaustului şi combaterea antisemitismului.

Iohannis a răspuns invitaţiei organizatorilor evenimentului comemorativ anual de la Muzeul de stat Auschwitz-Birkenau. „Ne amintim de atrocităţile suferite de romii din Europa, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, şi aducem un omagiu memoriei acestor victime inocente”, a precizat șeful statului, dând asigurări că „acest angajament este de o importanţă crucială pentru România”.

„Aproape jumătate de milion de copii, femei şi bărbaţi romi au fost ucişi în timpul ocupaţiei naziste din Europa. În România, 25.000 de romi au fost deportaţi în Transnistria, la ordinul dictatorului român şi aliatului naziştilor, Ion Antonescu. Aproximativ 11.000 de romi şi-au pierdut viaţa. O durere de neconceput, cauzată de o pierdere irecuperabilă. Mulţi dintre ei au murit din cauza bolilor, a frigului sau a foamei. A fost, fără îndoială, un act de ucidere deliberată şi sistematică. Discriminaţi, umiliţi, privaţi de drepturile lor, excluşi din societate şi, în cele din urmă, închişi şi ucişi, romii au fost victimele unui regim criminal, caracterizat de rasism, discriminare, teroare, propagandă, persecuţie şi încălcări ale drepturilor omului. Admitem, cu durere, că printre făptuitori s-au aflat şi români”, a arătat Klaus Iohannis în mesajul transmis.

Iohannis: „Genocidul împotriva romilor trebuie studiat în școli”

În opinia președintelui, nevoia de aducere-aminte este mai urgentă ca niciodată în acest punct critic în care ne aflăm: „Trebuie să păstrăm vie memoria victimelor şi să consolidăm eforturile de combatere a antisemitismului, xenofobiei şi negării Holocaustului. Genocidul împotriva romilor este, adesea, ignorat şi puţin studiat. Prin urmare, este important ca acesta să fie recunoscut şi studiat în şcoli, dezbătut public, amintit în mod deschis”.

România poate fi considerată un model regional în ceea ce priveşte asumarea Holocaustului şi combaterea antisemitismului, menţionează Iohannis: „Nu putem schimba istoria, însă societăţile noastre trebuie să aibă capacitatea de a învăţa şi de a face lucrurile mai bine. România poate fi considerată un model regional în ceea ce priveşte asumarea Holocaustului şi combaterea antisemitismului. Ţara mea şi-a asumat pe deplin trecutul întunecat şi a învăţat lecţia promisiunii sacre ca niciodată să nu mai permită asemenea atrocităţi”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?